Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:23 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pregătire în efectiv redus HC Dobrogea Sud are nouă jucători convocați la loturile naționale de seniori

ro

24 Oct, 2019 00:00 2416 Marime text

Antrenamentele echipei masculine de handbal HC Dobrogea Sud Constanța se desfășoară în efectiv redus în această perioadă, după ce nouă dintre componenții lotului, atât români, cât și străini, au fost convocați la acțiuni ale loturilor naționale.
Noul selecționer al României, Rareș Fortuneanu, i-a chemat pe Ionuț Nistor (extremă dreapta), Vencel Csog (extremă stânga) și Marius Mocanu (pivot) la un cantonament de pregătire la Cluj-Napoca, programat între 21 și 27 octombrie. Georgianul Irakli Chikovani este convocat și el, pentru meciurile amicale ale selecționatei țării sale cu Macedonia (25 și 26 octombrie). Căpitanul formației constănțene, sârbul Zoran Nikolic, se află și el la lot, pentru meciurile de verificare ale Serbiei cu Austria (25 octombrie, la Graz) și Slovenia (27 octombrie, la Maribor), o etapă în pregătirea pentru participarea la Campionatul European din 2020. Pivotul muntenegrean Nebojsa Simovic și interul dreapta bosniac Dejan Malinovic se vor duela într-o dublă amicală Muntenegru - Bosnia-Herțegovina. La lot a fost chemat și portarul egiptean Karin Hendawy, pentru două amicale contra Portugaliei, la Cairo, în vreme ce extrema dreapta din Brazilia Fabio Rocha Chiuffa a fost convocat pentru stagiul de pregătire al echipei sale naționale în Portugalia, unde sunt programate și câteva meciuri de verificare.
„Ne mândrim cu aceste convocări, asta spune că avem o echipă bună, cu jucători valoroși, era normal să se întâmple acest lucru. Jumătate dintre handbaliștii noștri sunt plecați la loturile naționale. Ne vom continua pregătirea cu cei rămași, chiar dacă va fi destul de greu pentru antrenori să lucreze fără 9 jucători. Îi așteptăm să se întoarcă sănătoși pe cei de la loturi și sperăm să continuăm forma bună după această pauză. Ultimele meciuri îmi dau speranțe că echipa este pe un drum bun“, a declarat președintele HC Dobrogea Sud, Ionuț Stănescu.
Pe 3 noiembrie, echipa de pe litoral va juca în 16-imile Cupei României cu CSU Galați (divizionară secundă), iar pe 9 noiembrie este programat meciul cu Poli Timișoara, din etapa a noua a Ligii Maționale. În clasament, HC Dobrogea Sud se află pe locul zece, cu șapte puncte, având două victorii, un egal și cinci înfrângeri în opt partide.
Gruparea de pe litoral are jucători convocați și la lotul national de juniori, Ionuț Stănescu, Andrei Bruj și Rareș Costea, care se află în această perioadă la Sighișoara, pentru un stagiu de pregătire, finalizat cu participarea, în weekend, la Trofeul Carpați. La juniori mai fusese convocat un jucător de la HCD, portarul Gabriel Preda, însă aceste este accidentat și nu a putut merge în cantonament.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța


Citește și:

Prima victorie în deplasare a HC Dobrogea Sud în acest campionat

HC Dobrogea Sud. George Buricea a revenit pe teren. Explicațiile sale „Lăsați-mă pe mine să fiu «scutul» lor și loviți-mă cât vreți!“

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii