Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:32 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prezenţa masivă Gimnaste şi gimnaşti de la CS Farul Constanţa şi CSS1 în topurile FRG pe 2020 ale celor mai buni sportivi români

ro

27 Jan, 2021 00:00 4560 Marime text
  • Constanţa a contribuit şi în 2020 la rezultatele obţinute de gimnastica românească.
  • La Mersin, în Turcia, unde s-a desfăşurat Campionatul European, tricolorul a fost fluturat cu mândrie.
  • La gimnastică aerobică, 60% dintre cei incluşi în clasament sunt de la CS Farul.  
 
Federația Română de Gimnastică a anunțat clasamentul celor mai buni zece gimnaști ai anului 2020 pentru fiecare dintre cele trei ramuri: gimnastică artistică masculină, gimnastică artistică feminină și gimnastică aerobică.
 
Constanţa are 11 prezenţe (din 20 de locuri) în două dintre cele trei topuri: cinci la gimnastică artistică feminină şi şase la gimnastică aerobică. Campioanele care au fost incluse în topul gimnasticii artistice sunt Silvia Sfiringu, Mara Ceplinschi, Ioana Stănciulescu, Maria Holbură (toate de la CS Farul Constanţa) şi Andreea Preda (de la CSS1 Constanţa).
 
Clasamentul integral a fost:
 
1. Larisa Iordache
2. Ana-Maria Bărbosu
3. Silvia Sfiringu
4. Mara Ceplinschi
5. Ioana Stănciulescu
6. Irina Duţă
7. Andreea Preda
8. Daniela Trică

9. IuliaTrestianu
10. Maria Holbură.
 

România a cucerit 14 medalii la Europene

 
În 2020, echipele naţionale de gimnastică feminină ale României (junioare şi senioare) au avut o evoluţie de mare succes la Campionatul European de la Mersin (Turcia) , cucerind 14 medalii, iar la acest bilanţ au contribuit şi reprezentantele Constanţei, de la CS Farul şi CSS1.
 
Dintre cele 14 medalii, opt au fost de aur, cinci de agint şi una de bronz, senioarele cucerind cinci distincţii (două de aur şi trei de argint), iar junioarele - nouă (şase de aur, două de argint şi una de bronz). De la Constanţa au concurat patru gimnaste: la senioare - Ioana Stănciulescu şi Silvia Sfiringu, iar la junioare - Mara Ceplinschi şi Andreea Preda. Ioana Stănciulescu şi Silvia Sfiringu au luat argint cu echipa, iar aceeaşi medalie i-a revenit Silviei la bârnă. La junioare, Mara Ceplinschi şi Andreea Preda au fost componente ale formaţiei tricolore medaliate cu aur. De asemenea, Mara a cucerit alte două medalii, de argint (la individual compus şi la sol), iar Andreea - una de bronz la bârnă.
 

Maria Holbură e calificată la Jocurile Olimpice

 
De asemenea, anul trecut, Constanţa a avut evoluţii deosebite şi la Campionatele Naţionale. Maria Holbură este singură gimnastă din România care s-a calificat, în 2019, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ea nu a putut participa la Europene din pricina unor probleme medicale.  
 

Din corpul tehnic al loturilor României prezente la Mersin au făcut parte și doi antrenori de pe litoral, Nicolae Forminte (CS Farul) și Cătălin Meran (CSS1), alături de: antrenori - Liliana Cosma, Florin Cotuțiu, Cristian Moldovan, Lăcrămioara Moldovan, Lucian Sandu, Gina Gogean; staff medical - Răzvan Marcu și Constantin Avramescu; arbitre - Adela Popa și Daniela Trandafir.
 
Ioana Stănciulescu şi Silvia Sfiringu au fost descoperite şi pregătite până au ajuns la lotul naţional al României de Clemenţa Garabet. La formarea campioanei europene de junioare din 2018 Ioana Stănciulescu au contribuit, în afară de Clemenţa Garabet, şi Olga Didilescu, şi soţii Nicolai (Dana şi Remus), şi Ciprian Creţu (în diverse etape, fie la club, fie la lotul naţional). Cât s-au pregătit la Deva, Ioana Stănciulescu şi Silviana Sfiringu au fost antrenate de un colectiv tehnic coordonat de Nicolae Forminte (cu Florin Uzum în componenţă).
 

„Ce poate fi mai minunat de atât!”

 
Mara Ceplinschi este pregătită la club de Carmen Traicu și Dana Sofronie, iar în ce o privește pe Andreea Preda, aceasta îi are ca antrenori la club pe Petruța Marcu și Cătălin Meran, iar coregraf este Mihaela Lintzmaier. Fiică de luptător, Maria Holbură a început gimnastica la vârsta de cinci ani, fiind adusă la sala de gimnastică, la CSS1 Constanţa, de Sorin Bechir şi inclusă în grupa pregătită de Mirela Szemerjai şi de el. Formată la Clubul Sportiv Şcolar numărul 1 din Constanţa, Maria a fost transferată, de la începutul lui 2016, an în care a făcut trecerea la seniorat, la CS Farul Constanţa.
 
„Ce poate fi mai minunat de atât, la gimnastică artistică feminină cinci sportive sunt ale Constanței! Patru sportive legitimate la CS Farul Constanța și una gimnastă legitimată la CSS1 Constanța. Acest clasament ne onorează și ne responsabilizează în egală măsură. Felicitări sportivilor, profesorilor, antrenorilor și instituțiilor unde sunt legitimați acești sportivi!“, a fost mesajul lui Carmen Traicu.
 

„Cu paşi mici către rezultate cât mai frumoase!“

 
La gimnastică aerobică, topul pe 2020 a fost următorul:
 
1. Teodora Cucu
2. Daniel Ţavoc
3. David Gavrilovici
4. Alina Radu
5. Sarmiza Niculescu
6. Gabriel Bocşer
7. Mihai Popa
8. Sandra Dincă
9. Flavia Sentea
10. Leonard Manta.
 
Reprezentanţii CS Farul din acest clasament sunt Teodora Cucu, Daniel Ţavoc, Alina Radu, Gabriel Bocser, Mihai Popa şi Leonard Manta, acesta din urmă fiind în ultimul an de juniorat. Antrenoarele secţiei sunt Maria Fumea (la seniori), Cristina Dulgheroiu şi Cristiana Spînu (la juniori). La loturile naţionale, Maria Fumea şi Cristiana Spânu sunt antrenoare principale (la seniori, respectiv la juniori), iar la lotul de juniori activează şi Cristina Dulgheroiu.  
    
„Cu paşi mici către rezultate cât mai frumoase! Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la această evoluţie, mulţumesc antrenoarelor Maria Fumea şi Mădălina Cioveie pentru încredere, dar, nu în ultimul rând, mulţumesc colegilor pentru oportunitatea de a lucra împreună! Sperăm că anul 2021 ne va aduce cât mai multe medalii mondiale şi europene“, a punctat Teodora Cucu.    
 
Constănţeanul Leonard Manta face gimnastică de la patru ani şi e campion al României, membru al lotului naţional de juniori şi multiplu medaliat la competiţii internaţionale de anvergură, cum a fost şi World Age Competition (întrecere de nivel mondial rezervată juniorilor) de la Guimaraes (Portugalia), desfăşurată în 2018 şi la care tânărul sportiv a cucerit medalia de bronz.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Facebook (Federaţia Română de Gimnastică)
 
Citeşte şi:

Momente magice la Mersin
La Campionatul European, au impresionat şi patru gimnaste din Constanţa


Diplomă de excelenţă pentru gimnasta Ioana Stănciulescu, vicecampioană europeană la Mersin

Gimnasta Andreea Preda, campioană europeană, a avut parte de o frumoasă surpriză la Costineşti

Interviu online cu Leonard Manta, campion la gimnastică aerobică
„Sunt mândru să îmi reprezint ţara în întrecerile internaţionale!“


 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii