Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:55 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul oraşului Murfatlar, premiat pentru sprijinul acordat rugby-ului

ro

12 Dec, 2013 00:00 2241 Marime text
Festivitate deosebită, ieri, la Primăria oraşului Murfatlar. Reprezentanţi ai clubului de rugby Tomitanii Constanţa şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Rugby Constanţa, Florian Constantin, l-au premiat pe primarul Valentin Saghiu, pentru sprijinul acordat sportului cu balonul oval. Antrenorul de la Tomitanii, Cristi Cojocaru, a adus in corpore echipa campioană naţională în acest an la categoria de vârstă de până în 16 ani, care „l-a colindat” pe edilul-şef din Murfatlar. De asemenea, Valentin Saghiu a primit din partea AJR Constanţa o diplomă de excelenţă, iar Federaţia Română de Rugby i-a oferit o plachetă personalizată. „A fost o întâlnire foarte plăcută. Primarul a fost plăcut surprins de iniţiativa rugbyştilor, arătându-se încântat. Fost voleibalist, deci o persoană apropiată sportului, Valentin Saghiu le-a vorbit frumos copiilor despre însemnătatea mişcării fizice, atât de performanţă, cât şi practicată doar în sprijinul sănătăţii. Toţi tinerii rugbyşti au fost captivaţi de discursul primarului”, a spus Cristi Cojocaru. La final, oaspeţii au mai venit cu o surpriză: un tort cu o secvenţă dintr-un meci de rugby, oferit de AJR Constanţa.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii