Primarul oraşului Murfatlar, Valentin Saghiu, în linia întâi la Maratonul Nisipului
Primarul oraşului Murfatlar, Valentin Saghiu, în linia întâi la Maratonul Nisipului
30 Mar, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3284
Marime text
Primarul oraşului Murfatlar este unul dintre cei mai tineri edili-şefi din administraţia constănţeană. Deşi se află abia la primul mandat, dezvoltarea oraşului a simţit un uşor avânt de când la cârma urbei a venit Valentin Saghiu. Ghidat de ambiţie, el nu s-a remarcat doar în politică - la doar 34 de ani, a devenit şeful administraţiei publice locale de la Murfatlar -, ci şi-a făcut un nume şi în lumea afacerilor. Fiind o fire activă, în puţinul timp liber de care dispune îi place să facă sport. „Mens sana in corpore sano“ pare să fie dictonul pe care edilul-şef al oraşului Murfatlar îl pune cu rigurozitate în practică. Tocmai de aceea, pentru mulţi nu a fost o surpriză să îl vadă pe primarul oraşului Murfatlar alergând de zor la o competiţie unică în Europa, care s-a desfăşurat, ieri, în staţiunea Mamaia: „Maratonul Nisipului“. Evenimentul sportiv de ieri este singurul maraton din Europa care se desfăşoară pe nisip şi la care au luat parte sute de sportivi din toate colţurile lumii, nu doar din România sau din Constanţa. Primarul Valentin Saghiu s-a numărat printre cei care au făcut faţă cu brio cursei de Semimaraton de 21 de kilometri de alergare pe nisip în staţiunea Mamaia. Edilul-şef a declarat că a alergat la acest maraton pentru Centrul de autism „Marea Neagră“ din Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii