Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:26 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Primim prea multe goluri"

ro

26 Feb, 2004 00:00 908 Marime text

Antrenorul principal Ion Marin nu este pe deplin multumit de sistemul 4-4-2

Tehnicianul crede ca jucatorii Farului mai au mult de munca pentru a stapani aceasta formula de joc asa cum trebuie

Antrenorul principal al Farului Constanta, Ion Marin, si-a prezentat ieri parerile asupra stagiului de pregatire pe care formatia sa l-a efectuat, in perioada 10-22 februarie, in Cipru, la Limassol. "A fost un turneu bun. Ne-am antrenat pe terenuri foarte bune si, chiar daca in unele zile a plouat, suprafetele de joc s-au prezentat bine. Am avut conditii bune de cazare si masa, am gasit o clima buna si am intalnit adversari buni", a spus tehnicianul constantean. Acesta este multumit ca in cele sase meciuri amicale sustinute cu Kikkers Offenbach, cu nationala Kazahstanului, Dinamo Minsk, Tobol Kostanay, Himki si Kairat a putut sa testeze mai multe formule de echipa. "Am incercat o noua formula de joc si am pus in aplicare sistemul 4-4-2. Jocul in noul sistem ne incurajeaza, dar ne da si semne de intrebare si va trebui sa mai muncim", spune tehnicianul. El a mai afirmat ca faptul ca a folosit in Cipru numai noul sistem nu inseamna ca se va apela cu siguranta la el in returul campionatului. "Nu pot spune ce sistem vom folosi. Poate 4-4-2 sau 3-5-2. Intentia noastra este de a-l aprofunda pe cel nou si de a avea posibilitatea de a ne schimba stilul in functie de adversar. Depinde unde jucam, acasa sau in deplasare, depinde cum joaca adversarul: cu un atacant, cu doi sau trei". "Sapaliga" este ingrijorat ca atat in vechiul sistem, cat si in cel nou, echipa primeste multe goluri. "Ma ingrijoreaza acest lucru deoarece primim iarasi multe goluri. Va trebui ca, pana la ora de start a returului, sa ne corectam greselile. In cele sase jocuri amicale am cautat sa dau minute egale tuturor jucatorilor. Fiecare are sansa sa. Ramane sa tragem concluziile, iar la ora startului sa aliniem cel mai bun "unsprezece". Desigur, am tras niste concluzii, dar nu le dam acum publicitatii", afirma tehnicianul. Ion Marin spune ca are mai multe solutii pentru postul de mijlocas dreapta, ramas descoperit odata cu transferarea in Bulgaria a lui Ionut Badescu. El i-a numit aici pe Balan, Gurita, Balasa si "chiar Baltoi pentru capacitatea lui de efort" pot fi solutii viabile. Important pentru el este ca pentru meciul cu FC National, din prima etapa, are intreg lotul valid. "Este un lucru bun. Sa ne aducem aminte ca, asta vara, am pornit turul cu cinci accidentati. Practic, atunci ne-am pregatit cu o echipa si am jucat cu alta. Acum toti sunt valizi". "Sapaliga" crede ca returul va fi foarte greu, iar locul opt pe care il ocupa acum echipa sa este ca o arma cu doua taisuri. "Suntem pe locul opt, dar avem -5 la "adevar", ceea ce ne ingrijoreaza. Orice joc pierdut sau castigat te "propulseaza" inainte sau inapoi", a spus tehnicianul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii