Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:23 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prioritatea Farului

ro

30 Jan, 2004 00:00 834 Marime text

Vicepresedintele Otelului, Vali Stefan, nu venise pana ieri dupa-amiaza la Constanta

Semnarea actelor schimbului Mihai Gurita - Cristian Negru trebuie rezolvata cat mai rapid deoarece galatenii pleaca luni in Antalya

Dupa ce, luni, FC Farul Constanta a ajuns la o intelegere cu atacantul Otelului Galati, Mihai Gurita, pentru un transfer pe o perioada de doi ani si jumatate, urma ca cele doua conduceri de club sa se intalneasca si sa parafeze actele schimbului jucatorului cu Cristian Negru, atacantul "alb-albastrilor". Cele doua cluburi ajunsesera la un acord de principiu la inceputul anului, insa lucrurile au taraganat o data cu intarzierea aparitiei lui Gurita pe litoral. Cum acesta a "respectat" ultimatumul dat pana luni, Farul si Otelul urmau sa inregistreze si scriptic schimbul. Intalnirea urma sa se faca la Constanta, in acest sens vicepresedintele otelarilor, Vali Stefan, trebuind sa se intalneasca cu presedintele executiv al faristilor, Marcel Lica. Semnarea actelor de transfer a devenit prioritara pentru FC Farul deoarece Negru a conditionat plecarea sa spre Galati doar cand se vor semna actele. Pana atunci el se pregateste in continuare sub comanda lui Ion Marin. Cert este ca si galatenii sunt interesati sa rezolve rapid cazul deoarece in prima zi a saptamanii viitoare Otelul va pleca intr-un stagiu de pregatire in Antalya (Turcia), iar antrenorul Sorin Cartu doreste sa aiba lotul definitivat pana atunci.Din pacate, momentul semnarii actelor s-a tot prelungit si nici pana ieri dupa-amiaza reprezentantul Otelului nu ajunsese la Constanta. El era asteptat sa soseasca ori in cursul serii, ori in aceasta dimineata.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii