Program infernal pentru marinari
Program infernal pentru marinari
22 Apr, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
714
Marime text
Farul va juca sapte meciuri oficiale in trei saptamani
Dupa disputarea a 20 de etape din cadrul actualei editii de campionat, echipa antrenata de Petre Grigoras ocupa un excelent loc patru in clasament, cu 35 de puncte. In paralel, Farul a reusit o performanta istorica si anume calificarea in finala Cupei Romaniei, urmand sa intalneasca pe data de 11 mai, la Bucuresti (stadionul "Cotroceni"), pe Dinamo. "Marinarii" au ca obiective in acest sezon castigarea Cupei si ocuparea unui loc intre primele patru echipe ale tarii, in Divizia A. Implicit, indeplinirea unuia dintre obiective va aduce obtinerea dreptului de a participa intr-o cupa europeana. Modul in care se comporta echipa, programul competitional precum si alte proiecte de viitor au fost subiectele principale abordate ieri dupa-amiaza in cadrul deja obisnuitei conferinte de presa organizate la sediul gruparii din Primaverii. La intalnirea cu reprezentantii mass-media, au raspuns prezent managerul clubului, Florentin Chiforeanu si antrenorul secund Marian Dinu. Tehnicianul Petre Grigoras a lipsit de la conferinta, el fiind invoit cateva zile pentru rezolvarea unor probleme strict personale. Reprezentantii Farului au subliniat faptul ca urmeaza o perioada extrem de grea pentru echipa de seniori, care va disputa nu mai putin de sapte partide oficiale, sase in campionat si una, finala, in cupa. Astfel, Farul va juca duminica, in deplasare, cu Poli Iasi, in etapa a 21-a iar miercuri va disputa pe teren propriu o partida in compania liderei la zi, Steaua Bucuresti. Marian Dinu a declarat " Pentru noi va incepe o perioada extrem de grea, daca tinem cont ca vom juca duminica, miercuri si apoi si pe 4 mai. In urmatoarele trei saptamani sunt programate partidele care vor decide campionatul. Noi vrem sa obtinem cat mai multe puncte si speram sa ne indeplinim obiectivul. Dupa ce jucatorii implicati in problema cu furosemidul (Baicu, Apostol, Senin) si-au ispasit suspendarile si dupa ce si Liviu Mihai a revenit, am crezut ca nu vom mai avea probleme de efectiv. Iata insa ca ne-am inselat pentru ca acum Gurita este suspendat o etapa (n.r. va lipsi cu Poli Iasi dar va reintra cu Steaua) iar Liviu Mihai a avut pana ieri piciorul in ghips. In prezent, zece jucatori au cartonase galbene si oricare dintre ei ar primi un avertisment duminica, va lipsi cu Steaua. Este vorba despre Curca, Farmache, Pascovici, Schiopu, Barbu, Usurelu, Viorel Gheorghe, Apostol, Todoran si Baicu. Asta nu inseamna insa ca vom menaja vreunul duminica, intrucat avem posturile dublate si orice jucator din lot poate intra in primul 11". Referitor la confruntarea de duminica, cu moldovenii lui Ionut Popa, secundul Farului a mentionat: " Poli Iasi este o echipa care are o foame acuta de puncte dar acest lucru nu ne sperie, de altfel pe noi nu ne sperie nimic. Miercuri, impreuna cu cei din conducere am efectuat o sedinta de analiza a ultimelor partide, in urma careia s-a concluzionat ca rezultatele de pana acum sunt bune si puteau fi chiar si mai bune. Speram ca in viitor totul sa decurga normal si consideram ca obtinerea Cupei si calificarea intr-o cupa europeana pot fi indeplinite".Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii