Rafael Munteanu, de la Academia Hagi, cel mai bun portar al Danone Nations Cup, în turneul campioanelor din 2018 (galerie foto)
Rafael Munteanu, de la Academia Hagi, cel mai bun portar al Danone Nations Cup, în turneul campioanelor din 2018
17 Oct, 2019 13:11
ZIUA de Constanta
2605
Marime text
Cea de-a 19-a ediție a întrecerii fotbalistice Danone Nations Cup s-a terminat excelent pentru România!
Astfel, Denis Crișan, de la Universitatea Cluj Luceafărul, a fost desemnat „cel mai bun jucător al turneului”, în competiția campioanelor din 2019, în timp ce Rafael Munteanu, de la Academia Hagi, a primit titlul de „cel mai bun portar al turneului”, în turneul campioanelor din 2018!
Cei doi români au primit premiile din partea Ambasadorului Mondialului Danone, Carles Puyol, emblematicul căpitan de la FC Barcelona.
Cei 24 de copii din România, legitimați la campioanele Cupei Hagi Danone Academia Hagi și Universitatea Cluj Luceafărul, au avut șansa să calce pe urmele lui Gheorghe Hagi, actualul Ambasador de la Cupa Hagi Danone, la 25 de ani distanță după ce marele fotbalist român a semnat cu FC Barcelona.
Denis Crișan, căpitanul clubului ardelean, a spus:
Performanțele de la Barcelona l-au determinat pe Gheorghe Hagi să declare:
La Mondialul Danone de la Barcelona au participat 700 de copii din 27 de țari.
România 2019 (copii născuți după 1 ianuarie 2007) - reprezentată de Universitatea Cluj Luceafărul - a obținut locul al cincilea în competiție. Ardelenii au caștigat Grupa A, cu maximum de puncte - 12. Rezultate România 2019: 3-2 cu Japonia, 1-0 cu Egipt, 3-0 cu Algeria, 2-0 cu Olanda, 1-2 cu Franța, 1-0 cu Tunisia și 1-1 (4-3 după lovituri de departajare) cu Maroc.
Lotul României 2019, antrenat de Ovidiu Sărmășan, a fost alcătuit din următorii jucători: Tudor Aștilean, Caius Chira, Mihai Cioca, Paul Crișan, Denis Crișan, Ionuț Lupu, Vlad Oargă, Ștefan Opriș, Andrei Sabău, Ionel Techereș, Mario Tout și Fabian Vitan.
Competiția rezervată campioanelor din 2019 a fost câștigată, în competiția băieților, de Mexic, următoarele locuri de pe podium fiind ocupate de Spania, respectiv Franța. În turneul fetelor, Spania a dat echipa campioană, pe următoarele două locuri clasându-se Franța, respectiv Argentina.
România 2018 (copii născuți după 1 ianuarie 2006) - reprezentată de Academia Hagi - s-a clasat pe locul al 14-lea. Rezultate România 2018: 0-1 cu Maroc, 0-1 cu Spania, 0-0 cu China, 7-0 cu Olanda, 0-1 cu Canada, 1-0 cu Statele Unite ale Americii și 1-1 (2-3 după lovituri de departajare) cu Algeria.
Lotul României 2018, antrenat de Stelian Caluda, a fost format din următorii jucători: Luca Băsceanu, Ionuț Cercel, Eduard Chihaia, Alberto Cimpoeșu, Ionuț Cusmenco, Mario Dudu, Sergiu Gică, Ramon Giurgiu, Eduard Gordin, Rafael Munteanu, Mario Raftu și Enes Sali. Interesant este că Stelian Caluda a participat la DNC Paris 2003 în calitate de jucător al României!
În turneul rezervat campioanelor din 2018, Brazilia a câștigat competiția băieților, pe locurile următoare clasându-se Ungaria, respectiv Franța. În turneul fetelor, Franța a dat echipa campioană, pe următoarele două locuri ale podiumului clasându-se Italia, respectiv Spania.
Cea mai bună clasare pentru țara noastră în istoria participărilor la Mondialul Danone rămâne locul al 4-lea obținut de Luceafărul Cluj-Napoca la ediția din 2017, de la New York.
La Mondialul de la Barcelona, doi copii români au reușit performanțe deosebite pentru fotbalul juvenil din țară, se arată într-un comunicat al Cupei Hagi Danone.
Astfel, Denis Crișan, de la Universitatea Cluj Luceafărul, a fost desemnat „cel mai bun jucător al turneului”, în competiția campioanelor din 2019, în timp ce Rafael Munteanu, de la Academia Hagi, a primit titlul de „cel mai bun portar al turneului”, în turneul campioanelor din 2018!
Cei doi români au primit premiile din partea Ambasadorului Mondialului Danone, Carles Puyol, emblematicul căpitan de la FC Barcelona.
Cei 24 de copii din România, legitimați la campioanele Cupei Hagi Danone Academia Hagi și Universitatea Cluj Luceafărul, au avut șansa să calce pe urmele lui Gheorghe Hagi, actualul Ambasador de la Cupa Hagi Danone, la 25 de ani distanță după ce marele fotbalist român a semnat cu FC Barcelona.
Denis Crișan, căpitanul clubului ardelean, a spus:
Este ceva fantastic! Trofeul mă face să cred și mai mult în visul meu! Regret însă faptul că n-am reușit să luăm medalie pe echipe.
Performanțele de la Barcelona l-au determinat pe Gheorghe Hagi să declare:
Sunt mândru de acești copii! Sunt grozavi! Acești puști fac România cunoscută în lume!.
La Mondialul Danone de la Barcelona au participat 700 de copii din 27 de țari.
România 2019 (copii născuți după 1 ianuarie 2007) - reprezentată de Universitatea Cluj Luceafărul - a obținut locul al cincilea în competiție. Ardelenii au caștigat Grupa A, cu maximum de puncte - 12. Rezultate România 2019: 3-2 cu Japonia, 1-0 cu Egipt, 3-0 cu Algeria, 2-0 cu Olanda, 1-2 cu Franța, 1-0 cu Tunisia și 1-1 (4-3 după lovituri de departajare) cu Maroc.
Lotul României 2019, antrenat de Ovidiu Sărmășan, a fost alcătuit din următorii jucători: Tudor Aștilean, Caius Chira, Mihai Cioca, Paul Crișan, Denis Crișan, Ionuț Lupu, Vlad Oargă, Ștefan Opriș, Andrei Sabău, Ionel Techereș, Mario Tout și Fabian Vitan.
Competiția rezervată campioanelor din 2019 a fost câștigată, în competiția băieților, de Mexic, următoarele locuri de pe podium fiind ocupate de Spania, respectiv Franța. În turneul fetelor, Spania a dat echipa campioană, pe următoarele două locuri clasându-se Franța, respectiv Argentina.
România 2018 (copii născuți după 1 ianuarie 2006) - reprezentată de Academia Hagi - s-a clasat pe locul al 14-lea. Rezultate România 2018: 0-1 cu Maroc, 0-1 cu Spania, 0-0 cu China, 7-0 cu Olanda, 0-1 cu Canada, 1-0 cu Statele Unite ale Americii și 1-1 (2-3 după lovituri de departajare) cu Algeria.
Lotul României 2018, antrenat de Stelian Caluda, a fost format din următorii jucători: Luca Băsceanu, Ionuț Cercel, Eduard Chihaia, Alberto Cimpoeșu, Ionuț Cusmenco, Mario Dudu, Sergiu Gică, Ramon Giurgiu, Eduard Gordin, Rafael Munteanu, Mario Raftu și Enes Sali. Interesant este că Stelian Caluda a participat la DNC Paris 2003 în calitate de jucător al României!
În turneul rezervat campioanelor din 2018, Brazilia a câștigat competiția băieților, pe locurile următoare clasându-se Ungaria, respectiv Franța. În turneul fetelor, Franța a dat echipa campioană, pe următoarele două locuri ale podiumului clasându-se Italia, respectiv Spania.
Cea mai bună clasare pentru țara noastră în istoria participărilor la Mondialul Danone rămâne locul al 4-lea obținut de Luceafărul Cluj-Napoca la ediția din 2017, de la New York.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii