Războinici adevăraţi Spartanii Constanţei s-au antrenat în zăpadă, în picioarele goale
Războinici adevăraţi: Spartanii Constanţei s-au antrenat în zăpadă, în picioarele goale
04 Feb, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
4782
Marime text



Antrenorul Nicu Vasiliu le-a făcut o surpriză elevilor săi în aceste zile de iarnă. Profitând de faptul că zăpada era afânată, a programat o parte a antrenamentului de la Mereni în condiţii speciale, afară, în ger. Câteva minute, luptătorii s-au pregătit chiar în picioarele goale, doar în kimono.
Vremea potrivnică din această perioadă a anului nu a îngheţat antrenamentele clubului constănţean Ares Dojo DM - Constanţa. Dimpotrivă. Antrenorul Nicu Vasiliu (40 de ani, centură neagră 1 Dan) s-a gândit să utilizeze în folosul sportivilor săi zăpada şi temperatura scăzută. La pregătirea de Ashihara Karate desfăşurată la sala de la Mereni, au fost întrunite toate condiţiile pentru un antrenament spartan, ca cele la care lua parte Vasiliu acum 20 de ani. „La Mereni, am avut o şedinţă de pregătire cu sportivi majoritatea semi-avansaţi, care merg la competiţii. Le-am făcut o surpriză. După încălzirea din sală, le-am spus: «Descălţarea în picioarele goale, încolonarea şi afară la zăpadă!». Nu mai făcuseră aşa ceva până atunci, dar nu a dat nimeni înapoi. Zece sportivi am scos afară, însă cei mai mici dintre ei, Daniel Badea, de şapte ani, din Mereni, şi Andreea Mucha, de zece ani, din Topraisar, şi-au păstrat încălţările. Am luat această decizie pentru că sunt la o vârstă fragedă şi nu ştiam ce reacţie fizică vor avea. Am ieşit afară, am făcut o tură de teren, apoi condiţie fizică şi la sfârşit am exersat lovitura de braţ, un procedeu esenţial din artele marţiale. Totul a durat 3-4 minute, maximum cinci. Am intrat în sală, ne-am încălzit, apoi am ieşit iar, de data aceasta însă cu toţii încălţaţi, pentru un sfert de oră de lucru la sânge. Asemenea antrenamente îi călesc pe sportivi din toate punctele de vedere. A fost ceva aparte, o premieră în viaţa lor. Sportivii de mare performanţă şi luptătorii din trupele speciale se pregătesc aşa. Înainte de Mereni, am condus un antrenament şi la Topraisar, însă doar cu sportivi începători, aşa că nu i-am scos în zăpadă”, a povestit Nicu Vasiliu. La Mereni, copiii şi tinerii s-au antrenat afară doar în kimono şi cu capul gol, doar Andreea Mucha şi Daniel Badea au avut capetele acoperite. Cel mai mic a fost Daniel (vicecampion naţional de juniori la kumite, la -8 ani), iar „veteranul” antrenamentului, campionul balcanic Silviu Şeitan, a avut doar 19 ani. Alţi luptători care au înfruntat zăpada precum spartanii ori războinicii japonezi au fost Adin Gani (din Topraisar), Andrei Şerbănică, Valentin Badea (fratele lui Daniel) sau Alexandru Radu. Sportivilor le-a plăcut şedinţa de pregătire. „A fost super, mai vrem asemenea antrenamente”, a spus Valentin Badea. „Şi eu mai vreau”, l-a completat Andrei Şerbănică.
Treptele de la „Modern” îi sleiau de puteri

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- iz 04 Feb, 2014 15:22 Theraflu scrie pe ei!