Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:51 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Răzvan Burleanu Fotbaliști ucraineni în campionatul României. Propunere și pentru legitimarea copiilor refugiaților

ro

11 Mar, 2022 15:16 2210 Marime text
 
  • Federația Română de Fotbal a făcut propuneri către forurile internaționale.  
 
Prezent, astăzi, la lansarea magazinului oficial al echipei naţionale, Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a declarat că e sigur că, în perioada următoare, pot evolua jucători ucraineni în campionatul României.

Burleanu a mai arătat că propunerile FRF către forurile internaționale vizează și posibilitatea legitimării la cluburi din țară a copiilor de refugiați.

Sunt sigur că în perioada următoare putem vedea jucători ucraineni în campionatul României. Mai ales că FRF a şi făcut propuneri în acest sens la forurile internaţionale şi nu doar în ceea ce îi priveşte pe jucătorii profesionişti. Pentru că e important să ne implicăm în ceea ce îi priveşte pe copiii refugiaţilor. Acum avem câteva zeci de mii de refugiaţi, iar numărul lor va creşte, iar mulţi dintre ei au copii. Aşa că propunerea noastră către FIFA a fost să putem facilităm legitimarea acestor copii în cadrul cluburilor noastre. Noi am creat inclusiv fond financiar la nivelul federaţiei pentru a putea să-i plătim pe antrenorii care vor ocupa de copii ucraineni. Cu siguranţă războiul din Ucraina reprezintă o altă criză pentru noi. După ce am trecut de această pandemie, ne lovim de o altă criză. E foarte greu de vorbit acum de consecinţele războiului, a spus Răzvan Burleanu, potrivit agerpres.ro.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: frf.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii