RCJ cauta calificarea in play-off
RCJ cauta calificarea in play-off
09 Sep, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
872
Marime text
# Ei se afla astazi in fata celui mai important examen al ultimei perioade, meciul contra celor de la Poli Iasi, contracandidata la locul trei, care asigura prezenta in play-off * Obiectivul poate fi atins doar printr-o victorie cu bonus astazi in fata iesenilor
Rugbystii de la RCJ Farul se afla astazi in fata celui mai important examen al ultimei perioade, meciul contra celor de la Poli Iasi, contracandidata la locul trei, care asigura prezenta in play-off. Desi s-au anuntat schimbari importante la nivelul jucatorilor, dar si al bancii tehnice, la gruparea de pe litoral s-a asternut linistea, la fel cum s-a mai intamplat si in alte sezoane. Paul Nixon, antrenorul australian care ar fi trebuit sa soseasca in Constanta la finele lunii august, se lasa in continuare asteptat, in locul sau fiind instalat, ca interimar, Gheorghe Florea. La randul sau, Florea l-a inlocuit acum aproximativ doua luni pe Virgil Nastase, iar lantul slabiciunilor pare sa nu se opreasca aici. Cert este ca obiectivul stabilit de catre conducerea clubului, calificarea in play-off, poate fi atins doar printr-o victorie cu bonus astazi in fata iesenilor. Constantenii par hotarati sa faca un meci bun, mai ales ca au acum si dorinta de a se revansa pe acel 13-25 suferit in tur. De cealalta parte, iesenii doresc sa isi pastreze pozitia in clasament, insa acest lucru va fi dificil de realizat pe litoral, mai ales ca din angrenajul antrenorului Constantin Verives lipseste o piesa importanta, si anume principalul marcator, Toma. Partida va incepe de la orele 10.00 si va fi arbitrata la centru de catre Radu Petrescu, ajutat de judecatorii de margine Danut Frasineanu si Aurel Spiridon.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii