Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:42 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reacţii din lumea tenisului după respingerea apelului lui Djokovic

ro

16 Jan, 2022 17:33 2177 Marime text
  • AFP trece în revistă reacţii din lumea tenisului după respingerea apelului lui Novak Djokovic împotriva expulzării din Australia, care face ca jucătorul să nu poată participa la Openul Australiei (17-30 ianuarie).



Vasek Pospisil (Canada, cofondator împreună cu Djokovic al PTPA, un sindicat al jucătorilor) pe Twitter: "Novak nu s-ar fi dus niciodată în Australia dacă guvernul nu i-ar fi acordat o derogare pentru a intra în această ţară. Ar fi sărit peste Australian Open şi nimeni nu s-ar fi sinchisit de asta. Au existat chestiuni politice în spatele întregii poveşti, cu alegerile care se apropie (în Australia). Nu este vina sa. Nu a forţat graniţele ţării şi nu 'şi-a scris propriile reguli', era pregătit să se întoarcă acasă."



Alize Cornet (Franţa), pe Twitter: "Nu cunosc destul dosarul ca să judec, dar ce ştiu despre Novak, este că e mereu primul ca să ne susţină, pe noi, jucătorii, dar niciunul dintre noi nu l-a susţinut. Fii tare, @DjokerNole. Şi mai ales să nu spuneţi că sunt anti-vaccin, vă rog".



Patrick Mouratoglou (antrenorul Serenei Williams) pe Twitter: "Marele perdant din toată această harababură este turneul. Singura veste bună este că vom putea vorbi despre tenis."




Daniel Vallverdu (antrenorul lui Stan Wawrinka), pe Twitter: "Toată lumea tenisului, de la jucători la antrenori trecând prin ziarişti, să facem acum efortul să întoarcem pagina şi să ne concentrăm pe jucătorii care vor juca acum în următoarele două săptămâni, fiindcă s-au antrenat din greu luni de zile, este momentul lor."



Andy Murray (fost N.1 mondial) pentru BBC: "Nu este bine pentru turneu, fiindcă ar fi mai bine dacă toţi jucătorii de top ar putea participa aici. E clar că vor fi multe semne de întrebare în legătură cu ce s-a întâmplat şi cu situaţia în care ne-am regăsit. Îl cunosc pe Novak de când aveam amândoi 12 ani, e un om pe care îl respect şi împotriva căruia am jucat. Nu-mi place că se află în această situaţie şi nu-mi place că fost plasat în detenţie. (...). Sper că asta nu se va repeta la alte turnee. Nu i-am dorit-o nici lui Novak, nici tenisului şi sper că s-a terminat acum."






Serghei Stahovski (Ucraina), pe Twitter: "Este o zi foarte tristă în istoria tenisului, est trist când politica e mai importantă decât bunul simţ... Există o singură lege pentru toţi, dar interpretările sunt diferite pentru toţi. Este ruşinos să te concentrezi asupra cuiva din cauza convingerilor sale care sunt diferite de ale celorlalţi."



Sursa foto:  Facebook (Novak Djokovic)

Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii