Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:50 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reclamaţii la FRF SSC Farul Constanţa, în pericol de a primi interzis la transferuri pentru o perioadă de un an!

ro

10 Aug, 2018 00:00 5212 Marime text
SSC Farul Constanţa figurează ca pârât în mai multe cauze aflate pe rolul comisiilor Federaţiei Române de Fotbal, reclamantul fiind Academia de Fotbal Farul Constanţa!

În dosarul 16/CD/2018 de la Comisia de Etică şi Disciplină a FRF, Academia Farul reclamă că, la turneul de fotbal juvenil „Junior Summer Cup“, organizat de SSC Farul, patru grupe de copii legitimaţi în acea perioadă la Academia Farul (2004, 2006, 2007 şi 2009) au jucat pentru SSC Farul, sub această denumire. Cei de la Academia Farul spun că, potrivit regulamentului, un club nu are voie să primească un jucător la o probă, un antrenament sau la un meci fără acordul scris al clubului la care e legitimat, în caz contrar clubul în cauză fiind pasibil de sancţiuni. În ultima şedinţă a Comisiei, s-a fixat un nou termen, pentru marţi, 14 august, când Academia Farul va trebui să prezinte alte acte în această speţă, în care, dacă verdictul îi va fi nefavorabil, SSC Farul este în pericol să fie sancţionată cu interzicerea dreptului de a efectua transferuri de jucători pentru o perioadă de transfer (un an).

Solicită grile de formare

Academia Farul a depus însă şi alte reclamaţii împotriva SSC Farul, dar şi contra altor două cluburi, Axiopolis Cernavodă şi FC Aninoasa. În total, cinci cazuri, în care Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor a dat deja soluţii. În aceste speţe, Academia Farul solicită grila de formare pentru cinci jucători, Robert Moldoveanu, Ionel Ciprian Loloţ (pentru care a reclamat Axiopolis), Narcis Marian Vântu, Dumitru Laurenţiu Gheorghe (pentru care a reclamat SSC Farul) şi Rareş Tătar (pentru care a reclamat FC Aninoasa).

Aproape 16.500 de lei de plată

În ce priveşte cererile pentru Robert Moldoveanu şi Rareş Tătar, CNSL le-a respins ca neîntemeiate, Academia Farul având însă drept la recurs în cinci zile de la comunicare. În ce priveşte cererile pentru Narcis Marian Vântu, Dumitru Laurenţiu Gheorghe şi Ionel Ciprian Loloţ, CNSL le-a admis în parte, obligând SSC Farul, respectiv Axiopolis Cernavodă să plătească, în cazul fiecăruia, compensaţii de formare şi câte 170 de lei reprezentând taxa de procedură. Compensaţiile de fomare decise sunt următoarele: pentru Narcis Marian Vântu - 3.792 de lei, pentru Dumitru Laurenţiu Gheorghe - 7.120 de lei, pentru Ionel Ciprian Loloţ - 5.524 de lei. SSC Farul şi Axiopolis au drept la recurs, în cinci zile de la comunicare.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:

Academia Farul a reclamat SSC Farul, Axiopolis Cernavodă şi FC Aninoasa la Federaţia Română de Fotbal

 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii