Refrene celebre - „La Mustafa, ia la Mustafa, Faru’ Constanţa azi va câştiga!” Erau ani când stadionul gemea de lume. Poveştile savuroase ale acelor vremuri (galerie foto)

Imaginea de acum a arenei de fotbal din strada Primăverii, aproape pustie la meciurile „marinarilor”, contrastează evident cu vacarmul şi cu aglomeraţia care domneau în tribune cu zeci de ani în urmă
 
S-au dus vremurile când stadionul „Farul” dădea în clocot meci de meci. În tribune nu aveai unde să arunci un ac, iar arena se umplea cu ore bune înainte de fluierul de start. Indiferent de anotimp, de vremea de afară, de echipa cu care juca Farul sau de divizia în care activa, stadionul era plin. Este adevărat, în acei ani fotbalul era cam unica distracţie, nu ca acum, dar spectatorii aveau şi ce vedea pe gazon.
 
„Înainte de Revoluţie, stadionul se umplea la fiecare meci. Era o atmosferă foarte plăcută, nu ca acum, când vin 200 - 300 de inşi şi stau pâlcuri - pâlcuri, răzleţiţi prin tribune. Pe atunci, Farul avea şi fotbalişti, nu jucători de fotbal. Cu zeci de ani în urmă, meciurile erau o sărbătoare. Îmi aduc aminte de o partidă din sezonul 1987/1988, când FC Constanţa (cum se numea Farul) a promovat, câştigând seria de Divizia B. Băieţii au jucat la Constanţa cu FCM Progresul Brăila, într-o duminică, de la ora 11.00. Porţile s-au deschis la ora 07.00, iar la ora 09.00 stadionul se umpluse. Am câştigat cu 1-0. Ultimul meci a fost la Iaşi. Am făcut 1-1 (gol Zahiu, la o centrare a lui Cămui).

În parcul Copoului au fost câteva autocare bune de spectatori de la malul mării. S-a umplut Iaşiul de constănţeni. Înainte de partidele de la Constanţa, spectatorii mâncau mici şi beau bere, care se comercializau în parcul din faţa tribunei oficiale de acum. În orele de până la startul partidei, oamenii îşi omorau timpul în tribune jucând table. În campionatul 1977/1978, în care Farul a retrogradat în eşalonul secund, a fost un meci cu FC Argeş la Constanţa, de care îmi aduc aminte că stăteam în tribune ca sardelele. Am pierdut atunci cu 1-2. Şi la confruntarea cu selecţionata de tineret din Sao Paolo, când s-a inaugurat nocturna, în anul 1969, a fost puhoi de lume. Spectatorii veneau însă la toate meciurile, nu numai la cele cu Steaua, Dinamo, Rapid sau Craiova”, îşi aminteşte Mihai Vizireanu (67 de ani), unul dintre cei mai vechi suporteri ai Farului.
 
Recordul de asistenţă s-a înregistrat la meciul cu Sao Paolo
 
„Era un spectacol extraordinar. Când intram pe teren şi vedeam stadionul plin, ni se ridica părul măciucă. Eram obligaţi să dăm totul din noi pentru o asemenea atmosferă. Şi la antrenamente veneau 1.000 - 2.000 de oameni, mai ales după-amiaza, când ieşeau de la serviciu, sau când apărea câte un jucător nou. Când se termina meciul, noi plecam acasă pe jos, nu ca acum, în limuzine luxoase. 400 - 500 de oameni de ţineau cârd după noi. Şi în deplasare ni se întâmpla la fel. Ţin minte că am jucat odată la Cluj, cu CFR. Am câştigat cu 1-0, iar la final, 1.000 de spectatori veneau după mine. Eu tocmai mă întorsesem de la echipa naţională, cu care jucasem în Brazilia, şi eram singurul internaţional din cele două formaţii. Am trăit timpuri frumoase. Diferenţa dintre spectatorii de atunci şi cei de azi este ca de la cer la pământ. Atunci, nu se arunca în teren cu sticle sau cu brichete. Mai erau unii care o luau pe ulei şi mai înjurau, însă doar atât. Fanii veneau cu multe ore înainte de meci şi aveau ce vedea. Erau uneori şi trei meciuri unul după altul: juniorii noştri, partida de rugby (când nu aveau stadionul) şi abia apoi meciul-vedetă de fotbal. Capacitatea stadionului era de 18.000 de locuri (pe gradene), iar la partida cu Sao Paolo s-a înregistrat recordul de asistenţă: 30.000 de spectatori! Au fost 25.000 de bilete vândute, iar restul de 5.000 de oameni au stat cum au putut. La meciuri, se stătea şi în picioare, jos, lângă gard, pe scări, în copaci, pe nocturnă”, îşi aminteşte fostul căpitan al „marinarilor”, Dumitru Antonescu, cel care a jucat cele mai multe meciuri în Divizia A pentru Farul (400) şi a fost selecţionat de 13 ori la echipa naţională.
 
Zgomot ca de la 200 de vapoare
 
Arena de atunci, din anii ’60, ’70, ’80, nu avea configuraţia celei actuale, iar spectatorii găseau cele mai ingenioase metode pentru a prinde un loc. Intrau şi-n gaură de şarpe ca să vadă meciul. „Faţă de stadionul actual, tribunele A şi B nu erau înălţate, iar peluza întâi, cea de la tunelul pe care intră acum jucătorii pe teren, nu exista. Vestiarele erau două corpuri de clădire, amplasate în spaţiul din faţa mini-hotelului de acum. Arena era practic o potcoavă. În spatele tribunei B, erau mulţi plopi. Se urca lumea în ei ca să vadă meciul şi stătea acolo ca la balcoane. Şi în zona de la actuala fântână arteziană era plin. Auzeai numai «dă-te mai încolo, fă-mi şi mie puţin loc». De tribune nu mai spun cum se stătea. Nu erau scaune, ci gradene de lemn, astfel că intrau mai mulţi oameni. Se ajungea şi la o asistenţă de 20.000 - 25.000 de persoane. Urcau oamenii şi pe nocturnă. Cânta tot stadionul, nu doar galeria, cum se întâmplă acum, iar restul spectatorilor stau şi se uită, ca la teatru. Nu erau bannere sau petarde, însă la tribuna B stătea un vaporean, care venea la meciuri cu o sirenă şi făcea un zgomot infernal. Ziceai că sunt 200 de vapoare în portul Constanţa.


Aveam strofa aceea celebră, care s-a cântat mulţi ani pe stadion: «La Mustafa, ia la Mustafa, Faru’ Constanţa azi va câştiga / La noi la Constanţa e un obicei, când se joacă meciu’ Faru’ le dă trei / La Mustafa, ia la Mustafa, Faru’ Constanţa azi va câştiga». Eu am stat mulţi ani la graniţa dintre tribuna A şi peluza B, în dreptul fanionului de la colţ. Acum m-am mutat la tribuna B”, arată Mihai Vizireanu, căruia i-au trecut prin faţa ochilor zeci de jucători de legendă. „Iancu a fost extrem de iubit de tribună. A urmat apoi Dumitru Antonescu. Pe lângă ei, erau şi alţi jucători mari de tot: Sasu, Tufan, Kallo, Manolache, Tănase, Caraman, Mărculescu, Lică, Dorel Zamfir, Peniu, Buduru, Mustafa, Bălosu, Nistor, Turcu, Constantinescu. Şi mulţi alţii. Suporterii din acele vremuri îi iubeau şi îi respectau şi pe Bukossy sau Tâlvescu, fotbalişti care au venit din alte părţi ale ţării şi s-au stabilit la Constanţa. Mai era Ologu, naşul lui Dinamo. Nu juca titular, dar când intra, schimba faţa jocului”, arată Mihai Vizireanu, care este fratele regretatului Romeo Vizireanu, fost oficial al FC Farul.
 
Juniorii se antrenau unde e acum Spitalul Mare
 
Mihai Vizireanu a jucat şi fotbal, începând acest sport la vârsta de nouă ani, la Farul, cu antrenorul Bibi Smărăndescu. „În 1955, ne antrenam pe un teren unde e acum Spitalul Mare. La Constanţa, am jucat la Ştiinţa, în Divizia C, pe când eram student. Am făcut trei ani Filologie pe litoral, apoi am continuat studiile cu încă doi ani la Iaşi. Am ieşit profesor de limba română şi limba rusă şi am fost repartizat la Huşi. Am predat acolo şi în paralel am jucat şi fotbal (ca extremă dreapta sau stânga), între 1973 şi 1977, la Huşana Huşi, în Divizia C, dar şi în judeţ. Între 1 septembrie 1990 şi 1 septembrie 2010, am activat la Costineşti, ca profesor de limba română, iar apoi şi ca director de şcoală. Acum sunt pensionar” spune Mihai Vizireanu, care, de curând, a fost la meciul României din Andorra, iar mâine va pleca în Grecia, pentru turul dublei de baraj.
 
Antonescu a luat amendă că nu s-a dus la şcoală
 

Şi Dumitru Antonescu a fost repartizat la o şcoală din Moldova (în calitate de absolvent de Educaţie Fizică), însă nu a fost niciodată la postul său, din comuna botoşăneană Păltiniş, unde ar fi trebuit să fie profesor de educaţie fizică. „Comuna era la graniţa cu Rusia. Vă daţi seama că nu aveam cum să merg, eram încă fotbalist activ, am jucat până aproape de 39 de ani. Am primit însă amendă că nu m-am prezentat, 5.000 de lei, pe care am achitat-o imediat. Directorului şcolii de la Păltiniş i-a părut rău că nu m-am dus. «Măcar să fi venit până aici, ca să-l vedem şi noi cum arată», a spus directorul. Am avut însă colegi de facultate care s-au dus la Păltiniş, dar nu au rezistat decât trei luni acolo. Au plătit câte 9.000 şi ceva de lei amendă, că luaseră trei salarii de la şcoală”, povesteşte Dumitru Antonescu.
 
Sursa foto: Facebook (Sorin Mihăilescu)