Remiza cu "cantec" in Macedonia
Remiza cu "cantec" in Macedonia# Site-ul de consultanta pentru pariuri sportive, Bettingadvice.com, scrie ca patronul Pobedei (Hari - Hadzi Risteski), de fapt chiar presedintele Federatiei Macedonene de fotbal, detine o casa de pariuri sportive, care a castigat foarte multi bani de-a lungul timpului, chiar cu ajutorul echipei pe care o pastoreste * Aceasta a mai generat astfel de dubii in trecut, cand a intalnit grupari din Serbia sau Armenia * Macedonia nu este straina de "aranjamente" nici la nivelul echipei nationale, fiind binecunoscute egalul si infrangerea din fata outsiderei Andorra * Patronul Farului, Gheorghe Bosanceanu nu are dubii asupra prestatiei echipei sale care, in opinia sa, isi apara corect sansele
Pentru suporterii echipei Farul Constanta, "dubla" de Cupa UEFA Intertoto, contra macedonenilor de la Pobeda Prilep, reprezinta ocazia de a-i vedea pe "rechini" la lucru intr-o competitie europeana, fie ea si de mana a doua. In sufletul fiecarui microbist de pe litoral, sta speranta ca formatia favorita va ajunge pana la urma in grupele Cupei UEFA, chiar daca aflat la o bere cu prietenii, are tendinta de a minimaliza sansele acesteia. Aceasta este fata vizibila a fotbalului, care tine oamenii in "priza" chiar si intr-o competitie mai mica. Farul a creat in acest sezon un minim sentiment sustinatorilor sai, acela ca suntem si noi angrenati pe undeva, pe acolo, in mecanismul "soccer"- ului european. De fapt, asa este si normal sa se intample, atunci cand este vorba despre un sport, iar echipa ta favorita lupta pentru glorie. In partea noastra de lume insa, mai precis in Balcani, fata, de data aceasta nevazuta, a fotbalului, isi arata din cand in cand hidosenia, amintindu-ne pentru a cata oara, ca banii si interesele (mai ales cele marunte), trec peste ceea ce ar trebui sa fie pur si simplu o confruntare sportiva. Scorul dintre Pobeda Prilep si Farul, 2-2, nu poate fi decat unul benefic pentru trupa lui Momcilo Vukotici, insa un site care se ocupa de consultanta pentru pariuri sportive, Bettingadvice.com, tine sa contrazica acest lucru. Exista foarte multe voci care sugereaza clar ca patronul Pobedei (Hari - Hadzi Risteski), de fapt chiar presedintele Federatiei Macedonene de fotbal, detine o casa de pariuri sportive, care a castigat foarte multi bani de-a lungul timpului, chiar cu ajutorul echipei sale. Aceasta a fost implicata in cazuri care au facut ceva valva la vremea respectiva, pierzand deliberat in fata formatiilor Smederovo din Serbia si Piunik Erevan din Armenia. Se pare ca in urma acestor rezultate "corecte", toata lumea a avut de castigat. Scorul de 2-2 a fost de altfel anticipat, acesta fiind inca un argument in favoarea ideii de mai sus. Nu putem apoi sa uitam ceea ce s-a intamplat acum doua sezoane si la partida dintre Otelul Galati si Dinamo Tirana, atunci cand, la fel, s-a iscat un scandal legat de felul in care si-au aparat sansele albanezii. Se pare ca Intertoto devine cu fiecare sezon o competitie din ce in ce mai "cetoasa", si asta nu din vreo cauza ce tine de conducatorii fotbalului european, ci din cauza echipelor care participa. Avem de-a face cu grupari apartinand unor tari instabile politic, marcate de razboaie civile si de alte profunde framantari. Aparitia in aceste zone a unor indivizi de provenienta dubioasa care ajung sa controleze fraiele respectivului sport, este mult mai probabila decat intr-o tara stabila, unde omul de rand nu isi pune ultima sa speranta in fotbal. Chiar si blestemele, care sunt inca in actualitate in partea aceasta de lume, par sa functioneze, ca dovada ca fiul patronului macedonean a murit recent intr-un accident de masina. Declaratia patronului constantean, Gheorghe Bosanceanu, scoate Farul in afara oricarui dubiu, el sustinand ca orice s-ar fi intamplat, formatia sa nu are nici o implicare. "Nu am cunostinta despre asa ceva. Eu am fost plecat din tara, dar stiu cum am primit golurile, fiind informat de catre echipa tehnica. Daca patronul Pobedei a dat directive propriilor fotbalisti, este problema sa, noi vazandu-ne doar de joc. Ma intreb insa cati bani s-ar putea castiga din astfel de pariuri, eu cred ca destul de putini. Dar, nu se stie, Macedonia este inca o tara framantata, cu o democratie tanara. Pentru noi, singurul lucru ce conteaza este calificarea in turul urmator. Vreau sa cred ca si macedonenii isi doresc pentru ei acelasi lucru", a afirmat Bosanceanu. Macedonia nu este straina de astfel de scandaluri nici la nivel de echipa nationala, fiind binecunoscute meciurile - soc ale acesteia cu Andorra, din cadrul grupei de calificare la Campionatul Mondial de fotbal. Macedonenii, certi favoriti in fata unei outsidere care nu reusise pana atunci sa obtina vreun punct in istorie, au remizat cu aceasta la Skopje si au pierdut in deplasare cu 0-1. Mari surprize sau scoruri "corecte"? Pana una alta, duminica va avea loc returul dintre Farul si Pobeda, iar atunci se vor afla poate mai multe despre ce s-a petrecut la Prilep.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp