Robert Drăgănoiu, al optulea titlu de campion naţional Gethika Team Constanţa s-a poleit cu aur la Ashihara Karate (galerie foto)
Robert Drăgănoiu, al optulea titlu de campion naţional: Gethika Team Constanţa s-a poleit cu aur la Ashihara
08 Jun, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
5436
Marime text
Gethika Team Constanţa a participat cu şase sportivi la Campionatul Naţional de Ashihara karate (kumite juniori), întrecere care s-a disputat la Braşov. Bilanţul a fost unul foarte bun - şase medalii (cinci de aur şi una de bronz)!
Întrecerea s-a disputat timp de două zile, iar luptătorii constănţeni au obţinut câte trei medalii în fiecare zi. Primii trei laureaţi au fost Sebi Cârciumaru - campion naţional la categoria 16 ani (-65 kg), Eduard Costin Drăgănoiu - campion naţional la categoria 12 ani (-35 kg) şi Tudor Panait, medaliat cu bronz la categoria 12 ani (-35 kg). Drăgănoiu şi Panait s-au întâlnit în semifinală, iar Eduard a avut câştig de cauză, atingând finala, pe care a şi câştigat-o, cucerind astfel primul său titlu de campion naţional.
În a doua zi, sportivii de la Gethika Team au continuat evoluţiile de clasă, cei doi luptători şi o luptătoare adăugându-şi în palmares trei medalii de aur: Robert Andrei Drăgănoiu (la 16 ani, -65 kg), Ionuţ Toma (16 ani, -60 kg) şi Bianca-Andreea Geană (la 12 ani, +45 kg). Robert Andrei Drăgănoiu, fratele mai mare al lui Eduard Costin, a ajuns cu această ocazie la al optulea său titlu de campion naţional!
„Au fost două zile cu emoţii maxime. Sunt mândru de aceşti copii! Le mulţumesc că au avut încredere şi s-au folosit de cunoştinţele acumulate. Cu siguranţă, nu se vor opri aici. Vom mai auzi de ei. Vor avea parte de provocări, pe care vreau să cred că le vor depăşi cu fruntea sus. Aşa cum am mai spus, fiecare sportiv va avea un moment al său când va fi pregătit”, a declarat Nicu Vasiliu, cel care-i antrenează pe sportivii de la Gethika Team Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii