Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:45 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Roberto Mălăele, nepotul lui Horaţiu Mălăele, e mezinul FC Viitorul Gică Hagi avertizează - „Vor avea de furcă rău cu acest băiat“

ro

18 Jan, 2019 00:00 4628 Marime text
La nici 16 ani, mijlocaşul Roberto Mălăele se antrenează deja cu echipa de seniori a FC Viitorul, aflată în cantonament la Belek, fiind mezinul lotului. Roberto este nepotul cunoscutului actor, regizor, caricaturist şi scriitor român Horaţiu Mălăele!
 
Născut pe 29 martie 2003, Roberto a devenit în 2017 la meciul din 16-imile Cupei României cu CSM Şcolar Reşiţa cel mai tânăr debutant din istoria echipei de seniori a FC Viitorul, la numai 14 ani, 6 luni şi 26 de zile. Tânărul Mălăele este şi internaţional de juniori al României şi se pregăteşte intens în Turcia, alături de componenţii primei echipe, sperând să debuteze şi în Liga 1.
 
„Mă bucur că mă aflu în cantonament alături de echipa mare. Sper să mă antrenez cât mai bine şi să progresez. Contează foarte mult pentru mine să mă pregătesc alături de seniori, sub comanda lui Mister. Îmi e mai uşor că suntem mai mulţi juniori în lotul din Antalya, ne acomodăm mai repede. Am evoluat 12 minute în meciul cu Ferencvaros, dar a fost bine, chiar dacă s-a cunoscut că adversarii erau mai puternic fizic decât mine. Astfel de jocuri îmi dau încredere şi se cunoaşte când joc la juniori după ce m-am pregătit cu echipa mare“, a spus Roberto.
 

„Probabil are şi de astea, de actor“

 
Vorbind despre tinerii de mare perspectivă pe care îi are în pepinieră, Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, l-a remarcat pe Roberto Mălăele. „Mai e şi Mălăele, dar el s-a confruntat în ultimul timp cu probleme medicale, fiind nevoit să ia o pauză. E un foarte mare talent. Marin (n.r. Răzvan Marin, un alt produs al FC Viitorul, care joacă în prezent în Belgia, la Standard Liege) dar şi toţi optarii din România, vor avea de furcă rău cu acest băiat. Să-i arate că sunt mai buni ca el. Să se pregătească, pentru că într-un an va veni. Se antrenează cu noi, e 2003. N-am niciun dubiu că va ajunge mare, dacă va creşte cum trebuie. E nepotul lui Mălăele, probabil are şi de astea, de actor“, a spus Hagi.
 
Sursa foto: FC Viitorul
 
Citeşte şi:
 
Nepotul lui Horaţiu Mălăele Roberto Mălăele, de la FC Viitorul, convocat la Naţională, pentru două meciuri cu Turcia

A marcat şi nepotul lui Horaţiu Mălăele Cezar Mihalache, „triplă“ în victoria cu 11-1 a FC Viitorul U-19 în meciul cu Farul Tuzla


Fotbalişti la Academia Hagi Remus Mihai a marcat la Naţională. Roberto Mălăele şi Ştefan Bodişteanu, coautori la două goluri (galerie foto + video)

 Nepotul lui Horațiu Mălăele, cel mai tânăr debutant din istoria FC Viitorul! Gică Hagi - „Intră pe teren și demonstrează ce știi!“ (galerie foto)

La 14 ani, 6 luni și 26 de zile, Roberto Mălăele este cel mai tânăr debutant din istoria FC Viitorul! 

E nepotul lui Horaţiu Mălăele! Din lotul FC Viitorul pentru meciul din Cupa României face parte și un puști de 14 ani, Roberto Mălăele!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii