Rolland Garos Premii de milioane de euro pentru ediţia din acest an
Rolland Garos: Premii de milioane de euro pentru ediţia din acest an
04 May, 2022 18:42
ZIUA de Constanta
1598
Marime text
Premii totale pentru ediţia 2022 a turneului de la Roland Garros (22 mai - 5 iunie) vor fi de 43,6 milioane de euro, cu o creştere semnificativă a primelor virate jucătorilor şi jucătoarelor eliminaţi în calificări şi în primul tur, a anunţat miercuri, 4 mai, Federaţia franceză de tenis (FFT).
Premiile pentru tablourile de simplu au crescut cu 1,43% faţă de 2019, cu o creştere semnificativă a sumei pentru jucătorii eliminaţi în primul tur (+35% faţă de 2019 şi 3% faţă de 2021), cu o primă de 62.000 de euro, în timp ce câştigătorul şi câştigătoarea turneului parizian vor primi câte 2,2 milioane de euro (faţă de 1,4 milioane de euro în 2021).
Organizatorii de la Roland Garros au făcut un efort şi pentru jucătorii şi jucătoarele care nu au trecut de calificări, suma atribuită calificărilor crescând cu 66% faţă de 2019 şi 30% faţă de 2021, scrie Agerpres.
Un jucător eliminat în primul tur al calificărilor va primi 14.000 de euro, unul eliminat în turul 2 va primi 20.000 de euro, iar unul eliminat în turul 3 va primi 31.000 de euro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii