Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:36 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După 20 de ani! România s-a calificat la Campionatul European Under-21 din 2019 (galerie foto)

ro

17 Oct, 2018 08:01 2093 Marime text
Selecţionata de tineret a României s-a calificat la Campionatul European de fotbal Under-21 din 2019, după ce a învins echipa Liechtensteinului cu scorul de 4-0 (3-0), marţi seara, pe stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti, în ultimul său meci din Grupa a 8-a a preliminariilor, scrie Agerpres.ro.

Tricolorii, care mai avea de îndeplinit o simplă formalitate, să obţină un punct cu cea mai slabă echipă din grupă, s-au impus prin golurile marcate de George Puşcaş (14, 39), Ianis Hagi (25) şi Adrian Petre (78).

România a reuşit astfel a doua sa calificare la un Campionat European de tineret, după o pauză de 20 de ani, în 1998 turneul final fiind găzduit de ţara noastră.

Meciul de la Ploieşti a fost unul fără istoric, într-un singur sens, spre poarta lui Armando Majer. Puşcaş a avut prima ocazie mare, în min. 13, când Majer a respins mingea reluată de atacantul echipei Palermo. Un minut mai târziu, Puşcaş a marcat din plonjon, la centrarea lui Ianis Hagi. Puşcaş a mai irosit o situaţie (16), la centrarea lui Ştefan, pentru ca Alexandru Cicâldău (18) să şuteze peste poartă din 14 metri.

Ianis Hagi (25) a majorat diferenţa dintr-o lovitură liberă de la 24 de metri.

Nedelcu (27) a nimerit transversală, de la 30 m, cu un şut cu boltă, iar Yanik Frick (30) a respins salvator de pe linia porţii.

Al treilea gol al echipei antrenate de Mirel Rădoi a fost marcat de Puşcaş, cu capul, din centrarea lui Ştefan (39).

Până la pauză, portarul Majer s-a mai remarcat la şuturile lui Nedelcu (41), din lovitură liberă Nedelcu, şi Man (45).


România a fost mai puţin clară în joc după pauză, dar a ratat o ocazie de gol prin Andrei Ivan (64), care a pasat greşit, în locul unui şut din careu.

Adrian Petre a marcat ultimul gol (78), din 7 metri, după o centrare a lui Cicâldău.

Măţan (80) nu a reuşit să trimită în plasă din 6 metri, Cicâldău (81) a şutat de la 14 metri, dar balonul a fost reţinut de portar, iar Adrian Petre a trimis cu capul pe lângă poartă (89).

În celelalte meciuri din grupă, Ţara Galilor a dispus cu 3-1 de Elveţia, iar Portugalia a învins Bosnia cu 4-2.


În clasamentul final, România a ocupat primul loc, neînvinsă, cu 24 puncte, urmată de Portugalia, 22 puncte, Bosnia-Herţegovina, 18 puncte, Ţara Galilor, 13 puncte, Elveţia, 10 puncte, Liechtenstein, 0 puncte.

Turneul final se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în Italia şi San Marino, la Bologna, Reggio Emilia, Cesena, Trieste, Udine şi Serravalle. Vor participa 12 echipe, fiind calificate până acum Italia (echipa gazdă), Spania, Franţa, Anglia, Serbia, Germania, Croaţia, Danemarca, Belgia şi România. Ultimele două participante vor fi decise în urma meciurilor de baraj.

România a început campania cu Daniel Isăilă ca selecţioner, iar în ultimele patru meciuri a fost antrenată de Mirel Rădoi, care a reuşit să o conducă la tot atâtea victorii.

România - Liechtenstein 4-0 (3-0)
Au marcat: George Puşcaş (14, 39), Ianis Hagi (25), Adrian Petre (78).
Ploieşti, Stadion ''Ilie Oană''
Preliminariile Campionatului European de fotbal Under-21 din 2019 - Grupa a 8-a

Au evoluat echipele:

România: 1. Ionuţ Radu (căpitan) - 15. Mihai Butean, 6. Virgil Ghiţă, 4. Alexandru Paşcanu, 3. Florin-Bogdan Ştefan - 16. Dragoş Nedelcu, 17. Alexandru Cicâldău - 8. Dennis Man (22. Alexandru Măţan, 57), 10. Ianis Hagi (13. Olimpiu Moruţan, 64), 19. Andrei Ivan (11. Adrian Petre, 74) - 9. George Puşcaş. Selecţioner: Mirel Rădoi.

Rezerve neutilizate: 12. Cătălin Căbuz - 7. Florinel Coman, 18. Adrian Rus, 20. Andrei Ciobanu.
Liechtenstein: 1. Armando Majer - 3. Philip Seemann, 2. Fabian Unterrainer, 5. Colin Haas (căpitan) - 16. Lukas Graber, 20. Noah Frommelt, 8. Noah Frick, 18. Noah Graber (11. Ridvan Kardesoglu, 83) - 15. Basil Viret (14. Benjamin Vogt, 66), 10. Yanik Frick, 7. Fabio Wolfinger (6. Luca Ritter, 87). Selecţioner: Heinz Fuchsbichler.

Rezerve neutilizate: 12. Claudio Majer - 9. Pascal Koller, 13. Jonas Hilti, 17. Aaron Salanovic.

Arbitru: Besfort Kasumi; arbitri asistenţi: Edmond Zeqiri, Fatmir Sekiraqa; arbitru de rezervă: Genc Nuza (toţi din Kosovo)

Cartonaşe galbene: Noah Graber (34), Noah Frommelt (41), Ivan (50), Basil Viret (54), Moruţan (86).

Sursa foto: frf.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii