Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, victorie categorică la Iași
Rugby: Echipa Under-20 a CSM Constanța, victorie categorică la Iași
01 Apr, 2024 14:15
ZIUA de Constanta
811
Marime text
Într-o partidă contând pentru etapa a 9-a din Campionatul Național de rugby Under-20, pe Stadionul „Tepro” din Iași, echipa CSM Constanța a dispus clar de Politehnica.
După ce câștigase anterior pe teren propriu cu LPS Suceava, scor 15-12, formația constănțeană antrenată de Marius Codea și Claudiu Trandafir a încheiat săptămâna dedicată echipelor din Moldova cu un succes concludent la Iași, scor 73-17.
Partida a fost la discreția echipei noastre, raportul încercărilor fiind 11-2, al transformărilor 9-2, gazdele având și o lovitură de pedeapsă, se arată pe pagina de Facebook a CSM Constanța.
Punctele constănțenilor au fost marcate de: Eduard Matei - 2 eseuri, Rareș Dumitrachi – 2 eseuri, Ioan Boroș - un eseu, Tiberiu Păduraru – un eseu, Gabriel Popa – un eseu, Nicolae Ursu – un eseu, Vasile Plotună – un eseu, Alexandru Neagu – un eseu, Cristian Țarălungă – un eseu, Vlad Andrei Chelaru – 6 transformări, Adrian Lupu – 3 transformări.
Cu această victorie clară, CSM Constanța a totalizat 25 de puncte și și-a mărit șansele de a termina pe locul secund al clasamentului, poziție care i-ar permite să joace semifinala pe teren propriu.
În ultima etapă din sezonul regular, duminică, 7 aprilie 2024, CSM Constanța U20 va întâlni la Mangalia liderul clasamentului, CT Dinicu Golescu - Rapid București, iar formația de pe litoral are nevoie de cel puțin un punct pentru a termina pe locul 2.
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Rugby)
Citește și:
Rugby
CSM Constanța Under-20 a urcat pe locul doi, după victoria cu LPS Suceava (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii