S-au împlinit 14 ani de la turul barajului Farul - FCM Bacău Petre Grigoraş - „Nu voi uita niciodată acel meci“
S-au împlinit 14 ani de la turul barajului Farul - FCM Bacău: Petre Grigoraş - „Nu voi uita niciodată acel
22 Jun, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
8284
Marime text
S-au împlinit 14 ani de când FC Farul a învins FCM Bacău în turul barajului de promovare / menţinere în prima divizie. Dubla manşă a fost una de poveste, „marinarii“ infirmând calculele hârtiei şi intrând în Divizia A.
Ziua de 20 iunie 2001 a adus faţă în faţă, pe stadionul din Constanţa, FC Farul şi FCM Bacău. „Marinarii“ se clasaseră pe locul secund în Divizia B, iar echipa băcăuană ocupase locul 14 la finele campionatului primei ligi. Oaspeţii alcătuiau o echipă experimentată, care beneficia de susţinere şi avea prima şansă la baraj. Fariştii s-au mobilizat însă, iar la Constanţa au făcut primul pas spre promovare.
În Divizia B, FC Farul pierduse duelul cu Sportul Studenţesc pentru ocuparea locului întâi, care asigura promovarea directă. „Ne-am clasat pe doi, la diferenţă mică de «studenţi». Sportul avea atunci o echipă extraordinară şi ne învinsese în Regie cu 1-0, după un gol al lui Gigel Bucur în minutul 90+3. Dacă noi ne impuneam la Constanţa, în retur, cu 2-0, treceam pe locul întâi. S-a încheiat însă 1-1 şi a trebuit să ne mulţumim cu prezenţa la baraj“, declară principalul de atunci al Farului, Petre Grigoraş, care, la ora partidei, avea 36 de ani.
Ziua de 20 iunie 2001 a adus faţă în faţă, pe stadionul din Constanţa, FC Farul şi FCM Bacău. „Marinarii“ se clasaseră pe locul secund în Divizia B, iar echipa băcăuană ocupase locul 14 la finele campionatului primei ligi. Oaspeţii alcătuiau o echipă experimentată, care beneficia de susţinere şi avea prima şansă la baraj. Fariştii s-au mobilizat însă, iar la Constanţa au făcut primul pas spre promovare.
În Divizia B, FC Farul pierduse duelul cu Sportul Studenţesc pentru ocuparea locului întâi, care asigura promovarea directă. „Ne-am clasat pe doi, la diferenţă mică de «studenţi». Sportul avea atunci o echipă extraordinară şi ne învinsese în Regie cu 1-0, după un gol al lui Gigel Bucur în minutul 90+3. Dacă noi ne impuneam la Constanţa, în retur, cu 2-0, treceam pe locul întâi. S-a încheiat însă 1-1 şi a trebuit să ne mulţumim cu prezenţa la baraj“, declară principalul de atunci al Farului, Petre Grigoraş, care, la ora partidei, avea 36 de ani.
Cristocea a înscris golul victoriei
Stadionul de la Constanţa a fost aproape plin la manşa întâi, 12.000 de spectatori sperând într-un succes al „marinarilor“ care să le dea speranţe pentru promovare. Gazdele au câştigat cu 2-1 (1-1), după ce FCM Bacău a deschis scorul în minutul 9, prin Vetrea. Până la pauză, a egalat Liviu Mihai, în minutul 43, cu un şut la firul ierbii, iar golul victoriei i-a aparţinut lui Vasilică Cristocea, în minutul 67, din lovitură liberă. Echipa de start a Farului a fost: Curcă - Lingurar, Cr. Petcu, Ad. Voicu, C. Mocanu - Chirea, Abăluţă, Cristocea, Senin - L. Mihai, Negru. Au mai jucat Zadea, I. Barbu şi Ţeican. Tabăra faristă şi întreg stadionul au contestat arbitrajul lui Marian Salomir, care a primit o monedă în frunte, aruncată din tribună, la scurt timp după ce, la 1-0 pentru FCM Bacău, centralul îi anulase Farului (pe motiv de ofsaid) un gol înscris de Cosmin Mocanu.„Ne doream enorm să obţinem o mare performanţă“
„Nu voi uita niciodată acel meci, ca şi pe cel din retur, care ne-a revenit nouă la penalty-uri, după ce scorul în timpul regulamentar şi după prelungiri fusese 2-1 pentru FCM Bacău. A fost o dublă de baraj în care nimeni nu ne dădea vreo şansă. Echipa băcăuană era susţinută puternic din punct de vedere politic şi mult mai experimentată decât a noastră. Însă ne doream enorm să obţinem o mare performanţă, împotriva tuturor. Am făcut două jocuri bune, iar rezultatul a fost acea promovare de vis. Înainte de disputa de la Constanţa am efectuat un mini-cantonament la Neptun“, mai spune Grigoraş.Minge şutată către Sechelariu şi Agathon
Antrenorul de mare succes din istoria Farului îşi aduce aminte de la meciul tur şi de un episod hazliu, de care susţine că nu este „atât de mândru“. „La partidă asistau şi Dumitru Sechelariu, patronul echipei băcăuane, şi Dan Matei Agathon, un apropiat al său. La un moment dat, când mi s-a părut că am fost dezavantajaţi de arbitraj, am izbucnit, am luat mingea şi am şutat-o în direcţia acestora, strigând: «Luaţi-o şi jucaţi voi, cu partidul vostru cu tot!». Eram însă tânăr, mă aprindeam repede şi mai aveam asemenea gesturi necugetate. Este un episod pe care îl regret şi pentru care îmi cer scuze“, încheie Petre Grigoraş.Ion Barbu - „Amintiri frumoase“
Unul dintre eroii Farului de la acel baraj, fundaşul Ion Barbu, a intrat pe parcurs în meciul de la Constanţa, după ce se confruntase cu probleme medicale înainte, având vărsat de vânt. „Am intrat la 1-1 şi în scurt timp s-a făcut 2-1. La lovitura liberă bătută de Cristocea, am vrut să lovesc mingea cu capul, dar am lăsat-o, iar balonul a intrat în poartă. Porneam cu şansa a doua în acel baraj, dar a ieşit bine până la urmă. Sunt amintiri frumoase“, a arătat Ion Barbu, un tânăr de 24 de ani la ora confruntării de pe litoral.„Mi se face pielea de găină când vorbesc“
Pentru Petre Grigoraş, promovarea cu Farul în prima ligă în urma barajului cu FCM Bacău este cel mai fericit moment al său ca antrenor al „marinarilor“. În retur, constănţenii s-au impus la Bacău la penalty-uri, la capătul unei partide de poveste, în care gazdele au apelat la toate mijloacele pentru a avea câştig de cauză, interzicând inclusiv televizarea meciului. „Şi acum trăiesc acele momente. Au o mare însemnătate pentru mine. Am câştigat barajul contra echipei la care debutasem în Diviziei A, pe terenul ei şi contra tuturor. Nici sezonul 2004/2005, nici victoriile de la Constanţa contra tuturor granzilor din România nu sunt atât de preţioase. Ţin minte că, înaintea returului, patronul clubului nostru, Gheorghe Bosînceanu, era sceptic în ce priveşte şansele Farului de a câştiga barajului. I-a transmis preşedintelui Paul Peniu că, indiferent de rezultatul final, îmi va prelungi cu un an contractul, iar dacă nu va fi acum, sigur vom promova la anul. Ce s-a întâmplat însă apoi a fost de poveste, o nebunie. Mi se face şi acum pielea de găină când vorbesc“, precizează Grigoraş.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- tavy 22 Jun, 2015 21:45 AM fost la meciul ala, A fost super!