S-au războit pe când „Fiarei” abia îi mijise mustaţa Fotbalistul de la Farul care l-a băgat în sperieţi pe Marius Lăcătuş (galerie foto)

Mihai Turcu a fost unul dintre cei mai buni fundaşi stânga din istoria Farului. A jucat 14 ani sub culorile „alb-albastre”. Ca „marinar”, a disputat în Divizia A 252 de jocuri şi a înscris 14 goluri. A rămas în memoria microbiştilor constănţeni prin centrările sale, pe care de cele mai multe ori scria „gol”, prin şuturile sale-bombă, prin cursele sale vijelioase între cele două careuri, dar, mai presus de toate, printr-o răutate în joc ce le îngheţa sângele în vene adversarilor. În momentul de faţă, Turcu are 63 de ani şi este antrenor de juniori la Şcoala de Fotbal Farul 2010.

De fel din comuna Nucet, judeţul Dâmboviţa, Mihai Turcu a ajuns la Farul la 21 de ani, pe 3 noiembrie 1970. Echipa constănţeană l-a transferat de la divizionara secundă Metalul Târgovişte, acolo unde a şi început fotbalul. Aşa cum se obişnuia pe atunci, Farul a făcut un amical cu Metalul, ca să-l vadă pe Turcu. Nu-i vorbă, antrenorii de atunci ai „marinarilor”, Robert Cosmoc şi Emanoil Haşoti, îl ştiau pe tânăr de la loturile de tineret şi olimpic ale României, dar au vrut să-l vadă şi pe viu. Iar Mihai i-a convins pe loc. Farul a venit la Târgovişte după o victorie cu 3-1 pe terenul Stelei, în campionat, iar scorul cu Metalul a fost 2-2, golurile gazdelor fiind înscrise de Turcu, din postura de extremă stângă. „Erau jucători mari la Farul când am venit eu. Ştiam echipa pe de rost. Îmi tremurau chiloţii când mă gândeam la numele lor”, îşi aminteşte Turcu. Atunci când acesta s-a transferat la Farul, printre noii săi colegi se numărau: Ştefănescu, Popa - Pleşa, Mareş, M. Stoica, Mustafa, Ghirca, Tănase, I. Constantinescu, Antonescu, Kallo, Tufan, Ologu sau Caraman.

L-a anihilat pe Sorin Cârţu

Mihai Turcu a evoluat 14 ani la Farul, între anii 1970 şi 1984, atât în Divizia A, cât şi în Divizia B. În prima ligă a susţinut 252 de meciuri sub culorile „alb-albastre” şi a marcat de 14 ori. În primii şapte ani la Farul a jucat extremă stângă, iar în ultimii şapte fundaş stânga, post în care a dat randament mai bun. Debutul ca „marinar” şi l-a făcut la un meci cu Universitatea Craiova, încheiat la egalitate, 0-0. În acea partidă, Farul rămăsese fără fundaş stânga, astfel că a început titular un jucător de la tineret, Bratu, pe care, în prima repriză, Sorin Cârţu, adversarul său direct, l-a făcut „avion”, după cum spune Turcu. La pauză, antrenorii Farului au îndreptat situaţia: Bratu a fost înlocuit, fundaş stânga a coborât Mihai Turcu, iar Cârţu n-a mai mişcat. „Mi-a plăcut mult fotbalul, iar dragostea mea pentru sportul-rege n-a scăzut nici acum. Am muncit enorm ca să ajung la nivelul meu cel mai înalt. N-am fost un fotbalist tehnic, însă loveam bine mingea cu stângul, centram bine, şutam tare şi aveam o rază mare de acţiune. Aram terenul între cele două careuri. Jucam cu o mare dăruire, pentru plăcerea fotbalului şi pentru publicul care ne iubea, mai puţin pentru bani. Noi aveam meci de meci stadionul plin. Nu ca acum, când vin 200 de oameni. La noi numai la antrenamente veneau câte 500”, arată Mihai Turcu. În fotbalul acelor vremuri, jucătorii erau angajaţi la diferite întreprinderi, pe meserii diverse, însă nu mergeau la muncă. Turcu a figurat ca muncitor la TCL (lăcătuş mecanic), Chimpex (mecanic) sau în port (ca lăcătuş). La Chimpex, la Personal lucra tatăl actualului antrenor Gabriel Zahiu, nea Fănică, cel care îi mai ajuta pe fotbaliştii Farului cu încadrarea. Apoi, când a devenit antrenor, la prima sa echipă pe care a pregătit-o, Rapid Feteşti (Divizia C), a fost angajat la Podurile Dunărene, unde avea un salariu foarte bun, dublu faţă de cât primea la Constanţa. Plus mai multe facilităţi la transportul pe calea ferată.

Notat cu 9+ în „Sportul Popular”

În lunga sa carieră la Farul în Divizia A, Mihai Turcu a disputat multe meciuri memorabile, contra unor adversari de legendă, monştri sacri ai fotbalului românesc, însă partida care i-a rămas la suflet a fost un meci cu Rapidul, la Constanţa, în ultima etapă, meci decisiv pentru salvarea de la retrogradare. Farului îi trebuia neapărat victorie, giuleştenii scăpau şi cu un egal. Interesul a fost enorm în rândul suporterilor constănţeni. Meciul se juca la ora 17.00 (a fost şi televizat), iar stadionul s-a umplut încă de la ora 11.00. Jucătorii Farului au venit la stadion, cu autocarul (şofer era Jean Podaru), de la Eforie, unde fuseseră în cantonament. „N-am văzut niciodată atâta lume la meci. Era plin chiar şi jos, la ţâşnitoarele de apă, unde oamenii stăteau ca sardelele, înghesuiţi, cu mâinile pe garduri”, îşi aminteşte Mihai Turcu. Şi în rândul jucătorilor Farului nerăbdarea şi concentrarea erau maxime. Cu puţine ore înainte, la masa de prânz, cei patru lideri ai echipei se sfătuiseră, iar pe feţe li se citea hotărârea. „Noi eram altfel faţă de fotbaliştii din ziua de astăzi, mai uniţi, trăiam momentele la intensitate. În ziua meciului cu Rapid, eu nici nu am putut să mănânc, îmi venea să plâng, aşa eram de concentrat şi de hotărât. La masa de prânz, eu, Antonescu, Ştefănescu şi Nistor, am ieşit pe plajă şi ne-am zis: «Murim pe teren, facem orice ca să salvăm echipa!»”. Iar din acel moment, meciul era câştigat. Am jucat dumnezeieşte, impunându-ne cu 2-1, goluri Peniu şi Ignat, la a doua reuşită centrarea aparţinându-mi mie. Implicarea emoţională a fost enormă în tribune. Au fost şi mulţi suporteri rapidişti la meci, iar la finele meciului am văzut oameni bătrâni din galeria giuleşteană cum plângeau. În sufletul meu, ecourile meciului şi emoţiile nu s-au stins două zile după acea victorie memorabilă. Nici nu am putut ieşi afară din casă. În ziarul «Sportul Popular» am primit cea mai mare notă, 9+, iar antrenorul Rapidului, Motroc, a declarat că nu credea că Farul poate juca cu cinci atacanţi, aluzie la mine, care am evoluat fundaş stânga, dar am apărut surprinzător ca al cincilea om de atac, noi jucând în acea perioadă în sistemul 4-2-4. Grijile retrogradării ne-au muncit mult în acel campionat. Eu mă sculam noaptea şi făceam fel de fel de calcule”, spune Mihai Turcu.

„Scoate-l afară, că ţi-l omor!”

Într-o Divizie A plină de jucători mari, fundaşul stânga al Farului a avut mulţi adversari direcţi de valoare: Crişan, de la Craiova („era extrem de iute”), Troi, de la Steaua („tot aşa, avea viteză bună”), Mircea Lucescu sau Fazekaş. Însă cel cu care a avut cele mai încinse dueluri a fost Marius Lăcătuş, legenda de mai târziu a Stelei. Lăcătuş era atunci un puşti, avea 17-18 ani, şi juca la Braşov, la Steagul Roşu. Turcu în schimb ajunsese la deplina maturitate. Între cei doi e diferenţă de 15 ani, însă extraordinarele calităţi ale celui care avea să fie poreclit „Fiara” (se vedea de atunci că Lăcătuş urma să ajungă mare) i-au pus în gardă pe oficialii şi pe antrenorii constănţeni, care toată săptămâna meciului l-au bătut la cap pe Mihai Turcu să aibă grijă cu puştiul de la Braşov. „Lăcătuş apăruse în fotbal de vreo şase luni. Ivan, şeful sportului constănţean, îmi tot spusese: «Vezi la Lăcătuş, vezi la Lăcătuş...». Chiar şi înainte de meci, când ieşisem de la cabine, a venit la mine să mi-l arate cine e. Eu atunci am răbufnit: «Mai lăsaţi-mă, domnule, cu Lăcătuş ăsta. Are 18 ani, joacă astăzi?». Iar pe teren i-am arătat cine e Mihai Turcu. Oricum, se vedea de atunci că băiatul avea stofă. Şi mult tupeu. Însă cu mine nu i-a mers. La o fază care se juca pe partea dreaptă (apărarea noastră din acel meci era Musfata - Antonescu - Nistor - Turcu), iar eu am strâns în centru, i-am spus lui Lăcătuş printre dinţi: «Mută-te pe partea cealaltă, că aici e teren minat». Lăcătuş, nu şi nu, băţos. Ei, dacă-i aşa, ai să vezi tu! În minutul 35, am băgat o alunecare din spate, la minge, luându-l cu fulgi cu tot. Puştiul s-a îngălbenit la faţă. Atunci i-am spus antrenorului braşovean: «Scoate-l afară, că ţi-l omor!». În minutul imediat următor, Lăcătuş a fost schimbat. N-am mai avut nicio oprelişte apoi pe partea stângă, centrând la toate cele trei goluri ale noastre din victoria cu 3-0 (marcatori Peniu - 2 şi Ion Moldovan)”, rememorează Mihai Turcu. Dintre jucătorii Farului care i-au urmat în postul de fundaş stânga, Turcu este de părere că Cristian Cămui este cel care s-a apropiat cel mai mult de profilul său. „A fost un fotbalist serios, care centra foarte bine. Faţă de mine era mai tehnic. Eu aveam însă mai multe răutate în joc”, spune Mihai Turcu.


Are la activ şi promovări

După ce şi-a încheiat activitatea de jucător, fostul fundaş stânga al Farului s-a dedicat antrenoratului. După perioada petrecută la Rapid Feteşti, a mai antrenat, în două rânduri, CFR Constanţa (echipă pe care a promovat-o în Divizia C) şi Jandarmii Dorobanţu (unde a fost secundul lui Ion Răuţă şi unde are la activ încă o promovare în eşalonul al treilea). În 2001, a venit la juniorii Farului, actualmente lucrând tot la nivel juvenil, la Şcoala de Fotbal Farul 2010 (Centrul de copii şi juniori al Farului, care a trecut sub finanţarea Consiliului Judeţean Constanţa).

Cel mai mic dintre cei şapte copii ai familiei Turcu

Mihai Turcu provine dintr-o familie cu şapte copii (cinci băieţi şi două fete), el fiind cel mai mic. În momentul de faţă însă, mai trăiesc doar trei. Un nepot de-al său, Cornel Turcu (băiatul unui frate al lui Mihai), a făcut şi el fotbal. A jucat la Târgovişte, la Farul şi la Oţelul Galaţi, a fost şi antrenor, iar actualmente lucrează la RAJA Constanţa. Mihai Turcu are două fete, iar în viaţă a trecut şi printr-o tragedie, soţia murindu-i când fetele aveau 14, respectiv 15 ani şi jumătate. Antrenorul a rămas singur cu ele. I-a fost greu, dar le-a crescut şi este mândru de ele. Acum, fiicele sale sunt mari şi i-au dăruit doi nepoţi şi o nepoată. Gabriela Neacşu are 39 de ani, iar Claudia Centea 37 de ani. Unul dintre puşti, fiul lui Gabi, Bogdan, pare să-i calce pe urme bunicului. Este născut în 1999 şi face şi el fotbal. Copiii Claudiei sunt Luca şi fetiţa Andra.