Săgeata - FC Farul, astăzi, de la ora 11.00 Relu Damian „Se va vedea pe teren cine este mai valoros“
Săgeata - FC Farul, astăzi, de la ora 11.00:Relu Damian „Se va vedea pe teren cine este mai valoros“
Preşedintele FC Farul, Relu Damian a declarat ieri, că „marinarii“ urmăresc în primul rând să nu piardă partida, mulţumindu-se şi cu rezultat la egalitate. „Se încearcă alinierea celei mai bune echipe pentru un rezultat pozitiv. Ne mulţumim şi cu un punct, iar victoria ar fi extraordinară, ţinând cont că e vorba de un derby local. Nu ştiu dacă valoarea lotului echipei din Năvodari este peste valoarea lotului nostru. Poate prin prisma faptului că ei au în spate o pregătire centralizată, o omogenitate mai mare. Este o echipă care a jucat în aceeaşi formulă şi sezonul trecut, dar ca valoare nu ştim dacă sunt peste sau sub Farul. Cine va fi mai valoros se va vedea pe teren“, a precizat oficialul constănţean. Antrenorul Farului, Ioan Sdrobiş nu va putea conta la acest meci pe serviciile fundaşului francez, Nicolas Vajou, care este în continuare internat la spital. Locul său în echipă va fi luat de veteranul Ion Barbu. „Nicolas Vajou a suferit o enterocolită şi a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase, deci nu vom putea conta pe el. În rest tot lotul este valid. Va reveni în schimb, după două săptămâni de absenţă, Lucan“, a mai declarat Relu Damian, care speră ca suporterii Farului să vină în număr mare la Năvodari şi să-şi încurajeze echipa. Înainte de acest meci, Săgeata ocupă locul secund în clasament, cu 18 puncte, în timp ce Farul este pe poziţia a 10-a, cu 10 puncte. Partida dintre Săgeata şi Farul va fi arbitrată de Teodor Crăciunescu. Intrarea pe stadion va fi liberă.
S-a reluat furnizarea apei la stadion
După o zi de întrerupere, furnizarea apei la stadionul Farul a fost reluată, ieri. „În ceea ce priveşte furnizarea apei la stadion, lucrurile au intrat pe fagăşul normal. Am primit tot sprijinul din partea reprezentanţilor Consiliului Judeţean. Am discutat cu ei şi ne-au asigurat de tot sprijinul în această problemă. Încercăm să rezolvăm în perioada următoare şi problema celorlalte utilităţi. A fost doar o neglijenţă a cuiva şi important este că au raspuns promt la solicitările noastre şi ne-au asigurat de faptul că vom avea anumite runde de discuţii pentru un sprijin şi mai mare. Discuţiile avute cu anumite persoane importante din acest oraş îmi dau speranţe că lucrurile sunt pe un drum bun. Faptul că problema cu apa s-a rezolvat într-un timp atât de scurt reprezintă un semnal pozitiv“, a declarat ieri preşedintele Relu Damian.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp