Săgeata Năvodari, amendată şi neprogramată la meciul de la Bacău

05 Dec, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2342
Marime text
Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal nu a programat echipa Săgeata Năvodari la meciul din deplasare cu SC Bacău, care ar fi trebuit să se joace mâine, în etapa a 16-a a Ligii a II-a, ultima din 2014. Motivul - Săgeata nu a achitat baremurile arbitrilor şi ale observatorilor la partida din runda trecută, cu Rapid CFR Suceava.
Pentru aceasta, clubul din Năvodari s-a ales şi cu o amendă. „În baza art. 83 pct. 12 din RD (n.r. Regulamentul Disciplinar) clubul AFC Săgeata Năvodari se sancționează cu neprogramarea echipei la jocurile oficiale următoare până la achitarea baremurilor arbitrilor și observatorului de joc și i se aplică o penalitate sportivă de 1.400 de lei“, este motivarea Comisiei. Săgeata rămâne deocamdată în campionat, întrucât nu acumulează decât o neprezentare, iar excluderea intervine la două. „Avem două luni de pauză, în care vom vedea ce vom face în continuare. Poate va veni un investitor. Momentan, suntem în discuţii cu cineva din Italia“, a declarat George Poştaliu, preşedintele Săgeţii Năvodari.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii