Săgeata, victorie chinuită la Brăila
Săgeata, victorie chinuită la BrăilaFormaţia pregătită de Aurel Şunda nu a avut viaţă uşoară în meciul de la Brăila, echipa de la malul Dunării fiind în permanenţă la cârma jocului. După doar 18 minute, gazdele reuşesc să deschidă scorul prin Bosoi, care înscrie cu un şut plasat la colţul scurt. Săgeata nu-şi revine după acest şoc şi Brăila continuă să domine jocul, însă fără rezultate notabile. Ultima ocazie a reprizei este a năvodărenilor. În mintutul 40, Alexandru Chiţu scapă singur cu portarul, însă este deposedat în ultimul moment. În minutul 64, CF Brăila are şansa să se desprindă, însă Bucă a ratat o lovitură de pedeapsă, după ce a trimis mingea în transversală. Cum ocaziile în fotbal se răzbună, după doar cinci minute, Săgeata egalează prin Valentin Alexandru, care înscrie după un contraatac rapid. Mai mult, contrar cursului jocului, elevii lui Şunda reuşesc golul victoriei în minutul 87 prin Jianu, după un şut de la 16 metri. Echipa din Năvodari reuşeşte astfel să obţină un succes chinuit în faţa unei nou-promovate şi ocupă locul 5 după prima etapă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp