Sanctiuni drastice in cazul unei infrangeri
Sanctiuni drastice in cazul unei infrangeri
16 Jan, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
540
Marime text

Dupa un inceput de an mai putin reusit, jucatoarele de la CS Tomis sunt condamnate sa invinga astazi in restanta etapei a XI-a, cand vor intalni in deplasare formatia HCM Baia Mare, locul 6 in clasamentul Ligii Nationale de handbal feminin. In cazul unei infrangeri, jucatoarele risca sanctiuni drastice din partea conducerii clubului, care a anuntat, prin presedintele Gheorghe Slabu, ca vrea obtinerea a minim trei puncte din urmatoarele doua deplasari. Nemultumirea presedintelui clubului vine dupa ultimele doua rezultate de egalitate obtinute in Liga Nationala: 36-36, cu Otelul Galati si 26-26, cu Rapid CFR Bucuresti. "Le-am comunicat jucatoarelor ca vor fi sanctiuni drastice daca nu vin cu minim 3 puncte din deplasarile de la Baia Mare si Sfantu Gheorghe. Le vor fi diminuate salariile pe o anumita perioada, urmand ca in eventualitatea in care nu vor reusi ce le-am transmis, sa fixam cat de lunga va fi acea perioada. Sunt nemultumit de intreaga echipa, de la portar si pana la capitanul Mihaela Paraianu pentru lipsa de ambitie si de determinare in joc", a spus Slabu. Presedintele CS Tomis a mai adaugat ca are in vedere renuntarea la unele jucatoare daca acestea nu vor confirma in urmatoarele meciuri "Sunt doua-trei jucatoare de care ne vom dispensa daca nu isi vor reveni curand, pentru ca nu mai putem astepta la infinit ca ele sa confirme investitia noastra. In vara ne vom orienta si noi spre jucatoare din strainatate", a spus oficialul gruparii constantene.
Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii