Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:11 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șapte jucători de la Tomitanii Constanța în lot România întâlnește mâine Portugalia în semifinale la Euro

ro

28 Mar, 2017 00:00 3951 Marime text
Echipa națională de rugby a României susține miercuri, de la ora 17.30, la București, meciul din semifinalele Campionatului European Under-20, contra Portugaliei. Tricolorii s-au calificat în penultimul act după victoria cu 28-22 (10-3) contra Belgiei, în sferturi. „A fost un joc pe contre, în care a contat desprinderea elevilor lui Eugen Apjok la mijlocul reprizei secunde, ceea ce a făcut imposibilă revenirea «diavolilor negri» din final“, se arată pe pagina de Facebook a Federației Române de Rugby.
 
În lotul „stejăreilor“ pentru Campionatul European se află și șapte jucători de la Tomitanii Constanța (antrenor, Cristian Cojocaru), iar dintre ei, talonerul Adrian Țală a fost titular în meciul cu Belgia. Pe parcursul partidei au intrat pe teren și Mădălin Mihalache (mijlocaș la grămadă), Ștefan Cucoș (centru), Alexandru Alexe (linia a III-a) și Andrei Crețu (pilier), în vreme ce Răzvan Lolea (mijlocaș la deschidere), Dragoș Burlacu (centru) au rămas pe banca de rezerve. De asemenea, printre cei 26 de rugbyști români convocați pentru această întrecere se află și doi foști Tomitani, mijlocașul la deschidere Tudor Boldor (acum la Steaua) și aripa Mihai Lămboiu, de la CSM Baia Mare.
 
Cealaltă semifinală de la Euro este Spania - Rusia, iar pentru locurile 5-8 se dispută întâlnirile Belgia - Olanda și Elveția - Germania. Cine câștigă întrecerea de la București se califică la World Rugby U-20 Trophy (eșalonul secund mondial), care se va disputa între 25 august și 10 septembrie, în Uruguay.
 
Sursa foto: Facebook (Romanian Rugby Federation)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii