„Schillaci“ a jucat zece ani la FC Farul Cum scotea Constantin Funda penalty-uri din jobenul de magician (galerie foto)

Unul dintre fotbaliştii speciali pe care i-a avut Farul acum 20-30 de ani, Constantin Funda a rămas în memoria fanilor „marinarilor“ drept un jucător tehnic, rapid şi maestru în obţinerea loviturilor de la 11 m. În prezent şeful Centrului de Copii şi Juniori de la Săgeata Năvodari, „Schillaci“ a evoluat zece ani la Farul şi a dat culoare jocului echipei constănţene.

Constantin Funda a venit pe lume în urmă cu 50 de ani, pe 20 mai 1964, la Cogealac. A stat însă puţin în această localitate constănţeană, pentru că, la vârsta de aproximativ un an, s-a mutat cu familia la Medgidia. Aici a şi început fotbalul. Inspirat de verii săi mai mari, George, Mitică şi Vasile, puştiul Costel a debutat la IL Medgidia, unde, nefiind grupă de copii, juca la juniori. „M-am dus la fotbal la nouă ani. Îi admiram pe verii mei. George era idolul nostru. Este mai mare ca mine cu 11 ani şi juca la IMUM. De la el am preluat ştafeta. La 10-11 ani, am fost legitimat la juniori, evoluând alături de jucători de 14-15 ani“, îşi aminteşte Constantin Funda. La 14 ani, tânărul fotbalist a ajuns la Liceul de Fotbal din Eforie, unde a intrat pe mâna tehnicianului Nicolae Lolea, despre care spune: „A fost primul meu antrenor adevărat“. Echipa juca în campionatul republican de juniori, iar printre coechipierii lui Constantin se numărau Valentin Roşu, Silviu Bătrâneanu, Gigel Lupu, Mihai Toporan sau Manolache Manea. „Eu eram mai mic cu doi ani decât ei. Peste ani, cu unii aveam să joc şi la Farul. Iar Mihai Toporan a ajuns şef în Poliţia constănţeană. La Eforie, evoluam mijlocaş ofensiv sau vârf retras“, povesteşte Funda.



În fotografia de mai sus, a echipei Farul, Constantin Funda este al doilea din stânga, în rândul de jos. Din grup nu lipsesc Marian Dumitru („Motanul“), Dan Moisescu, Alexandru Popovici, Moraru, Safta, Pistol, maseurul Gică Drăgan, Buzoianu (antrenor secund), Mihai Stere, Cristian Cămui, Anton (portarul), Marian Dinu, Vasile Marcel, Dan Rădulescu, Petre Grigoraş, Constantin Gache (antrenor secund), Nicolae Gheracopol (medic), Gică Butoiu, Costi Bârboră, Bănică Oprea, Costică Rădulescu (antrenor principal), Georges Mihai, Cosmin Chirea şi Cristian Mustacă.    

Duel, la 16 ani, cu legenda Dumitru Antonescu

Evoluţiile sale deosebite l-au readus la Medgidia, dar la Cimentul, echipă care juca în divizia secundă! Constantin avea 16 ani atunci, iar primul său antrenor la Cimentul a fost Vasile Mihu, fost fotbalist la Farul şi cel care a condus 24 de ani Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa. „Am jucat la Cimentul trei sezoane, până la 19 ani. Într-un campionat, eram în aceeaşi serie de divizie a doua patru formaţii din judeţ: Farul, Cimentul, IMUM şi Portul Constanţa. Farul a promovat atunci, iar pe noi ne-au bătut de două ori cu 2-1. Unul dintre aceste meciuri, cel de la Medgidia, a fost însă special pentru mine, mi-a rămas în inimă. Am scos un 11 m, iar cel care m-a faultat în careu a fost Dumitru Antonescu. Celebrul Antonescu! Am fost atunci cel mai fericit om de pe pământ. Partida a fost arbitrată de fostul fotbalist al lui Dinamo, Augustin Deleanu“, spune Funda. Ulterior în cariera sa, jucătorul avea să-şi capete renumele de expert în obţinerea loviturilor de la 11 m. Posibil ca acel penalty, scos în faţa unei legende a Farului, să-i fi deschis lui Costa pofta pentru asemenea faze. „Aveam echipă bună la Cimentul atunci. Jucau, printre alţii, Costel Arău, fraţii Alecu, Dima Tararache, Titi Sărăcin, Corendea, Paris sau Grecu. Mulţi erau veniţi de la Farul", mai spune Funda.

Coleg de cameră cu Petre Buduru

La Cimentul Medgidia, Funda a fost antrenat şi de fostul atacant al Farului, Paul Peniu, cel care l-a recomandat pe jucător la echipa-fanion a litoralului. Astfel că mijlocaşul a ajuns la Farul, în vara lui 1983. Echipa tocmai căzuse în Divizia B. Costel avea 19 ani, iar din iarna aceluiaşi an jucase, şase luni, la Marina Mangalia. „Am făcut armata la Mangalia şi am şi evoluat acolo, ca să salvăm echipa de la retrogradare. Am purtat tricoul Farului timp de zece ani, până în 1993. Primul impact cu vestiarul constănţean a fost unul memorabil. Când i-am văzut pe Buduru, Petcu, Iovănescu, Gache, Zahiu, mă întrebam: «Oare o să fac faţă?». Apoi au venit şi alţi jucători, precum Ignat şi Adrian Ionescu. În atac era concurenţă mare, cinci - şase atacanţi pe două posturi. Când am ajuns eu, la Farul antrenor era Ion Voica. Apoi a condus echipa cuplul Paul Peniu (principal) - Petre Buduru (secund şi jucător). Am evoluat în Divizia B până în sezonul 1987/1988, la finele căruia am promovat. Un rol important în cariera mea l-a jucat Paul Peniu. Şi Petre Buduru m-a ajutat mult. Îmi era ca un frate mai mare. Am fost şi colegi de cameră. Am avut foarte multe de învăţat de la el. La Farul, cel mai mult am jucat cu numărul 7, iar uneori, şi cu 11. De altfel, aceste două numere le-am avut la mai toate echipele la care am evoluat“, spune Constantin Funda.

În poza de mai sus, echipa Farul apare pe stadionul propriu. Funda este al doilea din dreapta, în rândul de jos, iar Buduru apare în rândul de mijloc, al cincilea din stânga. Mai sunt prezenţi jucători precum Sorin Tufan, Alexandru Popovici, Marian Dinu, Marian Dumitru, Ştefan Petcu, Costi Bârboră, Mangri, Gabi Zahiu, Marian Popa, Sevastian Iovănescu, Silviu Bătrâneanu, Robert Manea, Valentin Roşu, Ion Răuţă sau Constantin Gârjoabă.

Avertismentele lui Ion Crăciunescu

La Farul, actualul tehnician a jucat cel mai mult pe partea dreapta a liniei de mijloc, în toate sistemele. Când „marinarii“ interpretau modulul 4-3-3, el juca extremă dreapta, trio-ul ofensiv fiind, de regulă, Funda - Zahiu - Buduru. „Aveam viteză şi tehnică. Mă descurcam foarte bine pe spaţii mici şi eram redutabil în situaţiile unu contra unu, mai ales dacă prindeam adversarul în bandă. În plus, aveam calitatea de a obţine uşor penalty-uri şi lovituri libere. Sigur, mai exageram şi eu câteodată, dar, în fotbalul actual, să fii bun în asemenea situaţii e un mare atu. Amintiţi-vă cum s-a calificat Olanda în sferturile de finală ale Mondialului din Brazilia, prin penalty-ul obţinut de Robben în meciul cu Mexicul. În decursul carierei, numărul loviturilor de la 11 m obţinute l-a întrecut poate pe cel al golurilor marcate. Iar unele dintre penalty-uri au venit în momente critice, când echipa avea mare nevoie. La fel, fazele fixe din preajma careului erau foarte periculoase. Când se apropiau de balon Zahiu, Fane Petcu sau Iovănescu, la 18 m, scria gol pe minge. Apoi, pe când făceam şcoala de antrenori, am avut o mare bucurie când, la un curs, lectorul ne-a pus o casetă despre cum se obţin loviturile de la 11 m, imaginile fiind cu atacanţii germani Klinsmann şi Voller. Cele mai multe lovituri de la 11 m le-am primit de la arbitrul Adrian Porumboiu. Aşa se nimerea. În schimb, cu Ion Crăciunescu aveam mari probleme. Încă de la începutul meciului mă avertiza. Câteodată, nu-mi dădea penalty nici la faulturi clare asupra mea“, povesteşte Funda.

„Dau goluri mai multe şi te las pe bancă“

Fostul mijlocaş spune că a petrecut ani extraordinari la Farul, având amintiri deosebite. Regretul său e că echipa nu a avut şi realizări deosebite în perioada aceea, să fi ajuns, de pildă, în Cupa UEFA. „Am fost foarte aproape într-un an, în sezonul 1991/1992, de finala Cupei României. Am întâlnit în semifinale Poli Timişoara, care avea echipă foarte bună, eliminase cu doi ani înainte Atletico Madrid din Cupa UEFA. Ne-au scos din Cupă după două meciuri pe muchie de cuţit. Alcătuiam o familie extraordinară. Eram bun prieten cu Sendi Popovici, cu Robert Manea, cu Cristi Mustacă sau cu Gabi Zahiu. Cu ultimul glumeam mult, ne tachinam reciproc. Eram concurenţi. Eu îi ziceam: «Anul acesta, e al meu. O să dau goluri mai multe decât tine şi te voi lăsa pe bancă». Îmi aduc aminte de un meci la Iaşi, cu Politehnica, echipa cu care ne băteam la promovarea în Divizia A. Am făcut 1-1, rezultat important pentru noi. A dat gol Zahiu, din pasa mea. Alte două meciuri deosebite ale mele, în care am înscris toate golurile victoriilor, sunt cu Rapid (2-0) şi contra Corvinului Hunedoara (1-0 în deplasare)“, arată Costel Funda. Poza de mai sus a fost făcută la un meci în care s-au întâlnit veterani ai Farului, din generaţii diferite. Funda şi Zahiu sunt primii din stânga în rândul de jos. În foto mai apar Florea Bălosu, Ilhan Mustafa, Marius Axinciuc, Constantin Mareş, Dan Moisescu, Liviu Ştefan, Marius Zadea, Cristian Munteanu, Gică Butoiu, Georges Mihai, Robert Manea sau Vasile Mănăilă. După 1990, când s-a disputat Campionatul Mondial din Italia, jucătorul s-a ales printre colegii de la Farul cu porecla „Schillaci“, aluzie la asemănarea dintre stilul său de joc şi al celebrului atacant italian Salvatore Schillaci. În plus, cei doi obţineau şi foarte uşor penalty-uri.

Într-un alt meci de old-boys (foto din galerie), apar Paul Peniu, Dima Tararache, Dan Rădulescu, Ştefan Petcu, Constantin Mareş, Cristian Mustacă, Constantin Gârjoabă, Ion Codin (rândul de sus, de la stânga la dreapta), Ion Răuţă, Gică Hagi, Mihai Terzi şi Constantin Funda (rândul de jos, de la stânga la dreapta). 

A câştigat campionatul statului New York

După Farul, Constantin Funda a jucat un an tocmai în SUA! A ajuns pe „tărâmul făgăduinţei“ prin intermediul unui văr plecat de mult timp acolo, dar l-a ajutat şi antrenorul Victor Stănculescu, cel care lucra în mediul federal fotbalistic din Statele Unite. Funda a evoluat la echipa Hermis Club, în campionatul statului New York, cu care a ajuns până în faza pe regiune. „Formaţia, alcătuită din jucători semi-profesionişti, era patronată de un grec. Am ocupat locul întâi pe New York, susţinând apoi faza pe regiune. Am suferit însă o corecţie severă de la o formaţie la care jucau preponderent ruşi şi ucraineni. Am pierdut ambele partide, 0-4 în deplasare şi 1-2 acasă“, povesteşte antrenorul. După ce a revenit în ţară, a mai activat doi ani la Cimentul Medgidia (antrenor secund şi jucător, principal era Dumitru Nistor), după care a pregătit un an tineretul Farului, iar apoi a preluat o grupă de copii a clubului constănţean, 1984, cu care a câştigat un turneu la Barcelona. Plecând de la Farul, a mai antrenat Midia Năvodari (CS Năvodari), Cimentul Medgidia, Portul Constanţa, Electrica Constanţa şi Săgeata Stejaru, iar în prezent, conduce Centrul de Copii şi Juniori al Săgeţii Năvodari.

Una dintre fiicele sale a fost realizator de televiziune

Căsătorit cu Carmen (inspector în Primăria Constanţa), Constantin are o soră mai mare, Aurelia. Dumnezeu nu i-a dat băieţi, astfel că nu a avut cine să-l moştenească în plan sportiv. Fostul jucător este însă la fel de mândru ca de doi fotbalişti de cele două fete ale sale, Anamaria (27 de ani) şi Cristiana (24 de ani), chiar dacă acestea n-au făcut sport. Absolventă a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Anamaria este actualmente manager zonal la o bancă, după ce a activat, ca realizator de emisiune, şi la o fostă televiziune locală. Cristiana este absolventă de Drept.