Scor-fluviu cu Voinţa Valu lui Traian. Cătălina Ponor a dat startul Alin Mazilu a marcat golul 100 din istoria SSC Farul (galerie foto + video)
Scor-fluviu cu Voinţa Valu lui Traian. Cătălina Ponor a dat startul: Alin Mazilu a marcat golul 100 din istoria
01 May, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
8824
Marime text
Meci special, sâmbătă, pe terenul Voinţa din Constanţa, pentru SSC Farul, echipa înfiinţată în vara trecută de fani ai defunctei FC Farul
Lider detaşat al clasamentului, SSC Farul a învins în etapa a 27-a penultima clasată, Voinţa Valu lui Traian, cu 9-2 (5-1), acesta fiind primul meci din campionat în care constănţenii înscriu de nouă ori. Graţie acestor reuşite, SSC Farul a trecut de 100 de goluri marcate până acum în Liga a 4-a, ajungând la 104. Startul simbolic al meciului a fost dat de marea campioană a Constanţei, gimnasta Cătălina Ponor, iar victoria la acest scor-fluviu a fost un frumos cadou şi pentru Constantin Bumbac, care în ziua meciului a împlinit 33 de ani.
Voinţa Valu lui Traian a pierdut cu 2-9, dar, surprinzător, a condus cu 1-0, după ce Nagy-Toth a deschis scorul în minutul 3! Până la pauză însă, SSC Farul a remediat situaţia, intrând la cabine cu avantaj de patru goluri, 5-1, în urma golurilor lui Al. Grigoraş (11), Mazilu (19, 36, 44) şi Suciu (26). Imediat după reluare, gazdele s-au distanţat la 6-1, Galben înscriind în propria poartă în minutul 46. Peste trei minute, a fost 6-2, după ce antrenorul-jucător Dogan Mustafa a marcat din lovitură liberă. Până la final, SSC Farul a mai punctat de trei ori, prin Abibula (62), Al. Grigoraş (83) şi V. Şicu (85), astfel că meciul s-a încheiat cu scorul de 9-2.
În ziua meciului cu Voinţa Valu lui Traian, cei de la SSC Farul l-au sărbătorit pe fundaşul Constantin Bumbac pentru ziua de naştere. „Constantin este unul dintre stâlpii defensivei şi dă siguranţă întregii echipe. Atunci când jocul îi permite, are adesea incursiuni ofensive şi este prezent şi la finalizare. Deşi sezonul trecut s-a luptat pentru promovarea în Liga 1 alături de Dunărea Călăraşi, Bumbac a ales să revină la Farul pentru a pune umărul la renaşterea clubului-fanion al Dobrogei. Istoria Farului ne obligă să continuăm lupta! Promovăm împreună!“, a fost mesajul de pe pagina de Facebook a SSC Farul.
Lider detaşat al clasamentului, SSC Farul a învins în etapa a 27-a penultima clasată, Voinţa Valu lui Traian, cu 9-2 (5-1), acesta fiind primul meci din campionat în care constănţenii înscriu de nouă ori. Graţie acestor reuşite, SSC Farul a trecut de 100 de goluri marcate până acum în Liga a 4-a, ajungând la 104. Startul simbolic al meciului a fost dat de marea campioană a Constanţei, gimnasta Cătălina Ponor, iar victoria la acest scor-fluviu a fost un frumos cadou şi pentru Constantin Bumbac, care în ziua meciului a împlinit 33 de ani.
Voinţa Valu lui Traian a pierdut cu 2-9, dar, surprinzător, a condus cu 1-0, după ce Nagy-Toth a deschis scorul în minutul 3! Până la pauză însă, SSC Farul a remediat situaţia, intrând la cabine cu avantaj de patru goluri, 5-1, în urma golurilor lui Al. Grigoraş (11), Mazilu (19, 36, 44) şi Suciu (26). Imediat după reluare, gazdele s-au distanţat la 6-1, Galben înscriind în propria poartă în minutul 46. Peste trei minute, a fost 6-2, după ce antrenorul-jucător Dogan Mustafa a marcat din lovitură liberă. Până la final, SSC Farul a mai punctat de trei ori, prin Abibula (62), Al. Grigoraş (83) şi V. Şicu (85), astfel că meciul s-a încheiat cu scorul de 9-2.
Două schimbări în prima repriză
SSC Farul (antrenori, Ion Barbu şi Gică Mina; director tehnic, Viorel Farcaş) a jucat cu: Vl. Neagu - Niţescu (60 Ţăranu), Răvoiu, Bumbac - Al. Grigoraş, Ochia (cpt.) (31 Abibula), Suciu, I. Florea (73 Meleandră), V. Şicu - Mazilu (52 Măgureanu), D. Zaharia. Voinţa Valu lui Traian (antrenor, Dogan Mustafa) i-a avut în teren pe: Porumb - Pârvan, Ciocoiu (cpt.), Galben, Dumitraşcu - Sandu, Dogan, Hampu (40 Ţârcovnicu), Căruntu - Nagy-Toth, Denis.„O campioană devotată, nu a uitat Farul niciodată“
Startul simbolic al meciului a fost dat de multipla campioană olimpică, europeană şi medaliată mondială Cătălina Ponor, de la CS Farul Constanţa. Cătălina a fost însoţită la stadionul Voinţa de un alt campion olimpic al Constanţei, Ion Draica, preşedinte de onoare al SSC Farul. Cătălina a fost primită cu mare simpatie de spectatorii prezenţi la meci, care i-au scandat numele marii campioane. De asemenea, în tribună au fost afişate bannere cu mesaje la adresa Cătălinei Ponor, care a primit din partea clubului flori, un tricou de joc cu numărul 10 şi cu prenumele ei scris pe el, un fular şi un fanion al SSC Farul. „Cătălina, o campioană devotată, nu a uitat Farul niciodată“ şi „Imnul răsună numai pentru locul întâi“, au fost cele două mesaje din tribună.„Încerc să susţin toţi sportivii“
„Îmi face plăcere să fiu la acest meci, în primul rând pentru că sunt parte a clubului Farul Constanţa. Încerc să susţin toţi sportivii, aşa cum şi alţii m-au susţinut pe mine“, a declarat Cătălina Ponor. „Pentru noi este o onoare şi o mare plăcere că o sportivă de talia Cătălinei şi-a făcut puţin timp liber şi a venit să ne salute. Prezenţa ei trebuie să fie un imbold şi un stimulent pentru toată lumea“, a spus şi Ion Draica. „Un eveniment sportiv deosebit. Îi mulţumim Cătălinei că ne-a onorat cu prezenţa. Şi publicul s-a bucurat, pentru că nu vezi foarte des pe viu o mare campioană“, a precizat Marcel Lică, preşedintele executiv al SSC Farul.Mazilu a marcat de 22 de ori
Cu 95 de goluri marcate până în această etapă, SSC Farul a ajuns astfel la 104 reuşite, iar golul 100 i-a aparţinut golgheterului echipei, Alin Mazilu, care a înscris de 22 de ori până acum. În campionat, a doua clasată, Viitorul Fântânele atinsese borna 100 după etapa a 26-a, iar acum, graţie victoriei cu 3-2 cu Ştiinţa Poarta Albă, are 103.În ziua meciului cu Voinţa Valu lui Traian, cei de la SSC Farul l-au sărbătorit pe fundaşul Constantin Bumbac pentru ziua de naştere. „Constantin este unul dintre stâlpii defensivei şi dă siguranţă întregii echipe. Atunci când jocul îi permite, are adesea incursiuni ofensive şi este prezent şi la finalizare. Deşi sezonul trecut s-a luptat pentru promovarea în Liga 1 alături de Dunărea Călăraşi, Bumbac a ales să revină la Farul pentru a pune umărul la renaşterea clubului-fanion al Dobrogei. Istoria Farului ne obligă să continuăm lupta! Promovăm împreună!“, a fost mesajul de pe pagina de Facebook a SSC Farul.
Şi-au regăsit pofta de gol
„E îmbucurător că băieţii au găsit mult mai uşor drumul spre finalizare, s-au concentrat. E adevărat că nici adversarul nu a pus foarte multe probleme. Ne aşteptam la un joc mai bun decât în etapele trecute şi la un scor-fluviu. Sper că băieţii şi-au regăsit pofta de gol şi că nu şi-au terminat acum toate gloanţele. Am trecut de 100 de goluri şi sperăm să înscriem cât mai multe până la finalul campionatului“, a declarat Marcel Lică.Câştigătorii de la tombolă
În pauza meciului, clubul gazdă a organizat tradiţionala tombolă cu premii. Câştigători au fost: Robert Simion (13 ani), care a câştigat o minge cu autograful Cătălinei Ponor; Antonio Moş (15 ani), care a primit un fular SSC Farul; Cristian Faida (37 de ani), căruia i s-a acordat un fanion SSC Farul.16 goluri marcate în meciul de juniori
SSC Farul s-a impus la diferenţă mare, cu 14-2, şi în meciul de juniori. În celelalte partide, s-au înregistrat rezultatele: CS Năvodari - CS Mihail Kogălniceanu 2-0 la seniori (7-2 la juniori), Unirea Topraisar - Farul Tuzla 0-2 (4-1), CS Agigea - Victoria Mihai Viteazu 2-3 (3-0), CS Eforie - Gloria Albeşti 0-3 (6-3), Viitorul Fântânele - Ştiinţa Poarta Albă 3-2 (3-0), Sparta Techirghiol - Portul Constanţa 5-3 (0-5), CSO Ovidiu - Gloria Băneasa 1-2 (1-1) şi CFR Constanţa - Avântul Comana 0-3 (4-4).Zece puncte faţă de a doua clasată
Clasamentele sunt următoarele: la seniori - 1. SSC Farul - 78p (104-11), 2. Fântânele - 68p, 3. Năvodari - 65p, 4. Agigea - 55p, 5. Eforie - 50p, 6. Băneasa - 46p, 7. Albeşti - 41p, 8. Mihai Viteazu - 39p, 9. Techirghiol - 38p, 10. Ovidiu - 36p, 11. Poarta Albă - 30p, 12. Portul - 27p, 13. Comana - 27p, 14. Mihail Kogălniceanu - 24p, 15. Tuzla - 24p, 16. Topraisar - 22p, 17. Valu lui Traian - 20p, 18. CFR - 16p; la juniori - 1. Năvodari - 73p, 2. Portul - 73p, 3. Fântânele - 64p, 4. Agigea - 57p, 5. SSC Farul - 53p, 6. Mihail Kogălniceanu - 48p, 7. Topraisar - 46p, 8. Albeşti - 44p, 9. Ovidiu - 44p, 10. Mihai Viteazu - 38p, 11. Băneasa - 30p, 12. Techirghiol - 30p, 13. Valu lui Traian - 29p, 14. Comana - 28p, 15. CFR - 21p, 16. Poarta Albă - 16p, 17. Eforie - 14p, 18. Tuzla - 0p.Sursa foto şi video: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii