Sdrobiş „Sper să legăm mai multe rezultate pozitive"
Sdrobiş: „Sper să legăm mai multe rezultate pozitive"„Părintele" a mai precizat că este mulţumit de cele cinci puncte obţinute de echipă în primele cinci etape având în vedere situaţia de la club, însă a adăugat că jocul echipei trebuie îmbunătăţit. „Cinci puncte sunt puţine în economia clasamentului dar pentru noi sunt suficiente ţinând cont de modul cum am plecat în acest campionat. Doresc să apară şi o oarecare clarviziune în joc, pentru că jocul încă mai sufera. Din punct de vedere tactic, în etapa trecută ne-am aşezat foarte bine în teren. Au fost două-trei greşeli individuale în prima repriză iar în partea secundă când am avut ocazia am ieşit pe contraatac şi le-am pus probleme", a spus antrenorul formaţiei de pe litoral. După o victorie cu CS Otopeni şi un egal smuls la Bucureşti, cu Juventus, constănţenii speră să rămână neînvinşi şi după meciul de mâine, cu Dunărea Galaţi. „Trebuie să ne pregătim în mod normal pentru meciul de sâmbătă. Sper să legăm mai multe rezultate pozitive, cu multa trudă şi cu un pic de linişte. Meciul cu Galaţiul este deosebit de dificil. Vom întâlni o echipă ambiţioasă care a învăţat din lecţia campionatului trecut, când au scăpat cu greu de retrogradare. Antrenor este un fost copil de-al meu, Viorel Tănase, pe care l-am lansat la 17 ani în Liga I. L-am luat miercuri la echipă şi sâmbătă l-am băgat la meci", a mai spus Sdrobiş.
Foarte aproape de o nouă neprogramare
După ce sezonul trecut, nu a fost programată la meciul cu CSM Râmnicu Sărat, Farul a fost din nou foarte aproape să rişte o nouă neprogramare din cauza datoriilor către jucători. Astfel, miercuri seară, au fost plătiţi banii datoraţi lui Rusmir, echipa constănţeană primind astfel acceptul să joace mâine. „Financiar nu stăm prea bine. Dacă nu achitam datoria către Rusmir, nu eram programaţi. Am avut pistolul la tâmplă. Ar trebui să fim sprijiniţi. Nu este echipa mea, a lui Giani Nedelcu sau a lui Relu Damian. Noiş încercăm să facem ceva pentru Farul Constanţa. Sper ca aceşti copii care intră în teren pentru Farul să-i determine pe oameni să vină în număr mai mare la teren. La meciul trecut au fost puţini spectatori, dar au fost inimoşi şi ne-au lăsat o impresie extraordinară", a declarat Ioan Sdrobis. Astfel, meciul Farul - Dunărea va fi arbitrat de Zoltan Erdei, din Slatina. Biletele se gasesc la casele stadionului Farul şi costă 4 lei, la peluze şi 8 lei, la tribune.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp