Se decide soarta Farului
Se decide soarta FaruluiMeciul dintre FC Farul şi Steaua II Bucureşti are şanse mari să se dispute după ce conducerea grupării de pe litoral a anunţat că va plăti restanţele financiare stabilite în urma reeşalonării către şapte jucători (Rusmir, Şchiopu, Barbu, Paşcovici, Neaga, Evdochim şi Ştefan Stoica).
Astfel, oficialii grupării constănţene s-au angajat să plătească până astăzi, cel târziu, sume care totalizează aproximativ 20.000 de euro, reprezentând datoriile către şapte jucători. Rusmir va primi cei mai mulţi bani, 5.000 de euro, în timp ce Şchiopu şi Paşcovici vor încasa câte 3.000 de euro. Ion Barbu va primi 3.000 de dolari, Neaga (1.000 dolari), Evdochim (5.000 lei) şi Ştefan Sandu (4.650 lei). În cazul în care aceşti bani vor fi plătiţi către jucători, sunt şanse mari ca Federaţia Română de Fotbal să programeze Farul şi pentru meciul de sâmbătă. În altă ordine de idei, această stare de incertitudine de la club îi afectează în continuare şi pe ceilalţi componenţi ai lotului. „Este foarte greu îi mai putem tine concentraţi pe jucători, avem discuţii cu ei, măcar de orgoliu să jucăm. Sunt jucători buni şi măcar să nu râdă nimeni de ei şi să demonstreze că măcar au valoare. După victoria de la Breaza, nu a discutat nimeni din conducere cu noi, dar e mai bine să nu vorbească şi să-şi rezolve problemele", a declarat directorul tehnic al formaţiei constănţene, Dennis Şerban. În cazul în care se va disputa, meciul Farul - Steaua II va avea loc mâine şi va începe la ora 11.00. Jocul va fi arbitrat de Emil Voicu (Bacău), ajutat la cele două margini de Dragoş Vlad şi Adrian Ionescu (ambii din Târgovişte). După ce la partida precedentă, de la Breaza, FC Farul s-a prezentat cu un lot de doar 15 jucători, Dennis Şerban şi Gheorghe Butoiu nu se mai confruntă înainte de meciul cu Steaua II cu aceste probleme. Astfel, Pătraşcu, Pantelie, Sardescu, Ignat şi Matei, absenţi la Breaza din diferite motive, vor reveni în lotul Farului. De asemenea, va reveni şi căpitanul Alexandru Măţel, care nu a jucat cu Tricolorul, fiind convocat la naţionala de tineret a României. Vor lipsi, însă, Ninu, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, Vlas, care mai are de ispăşit o etapă de suspendare şi Larie, după ce a fost eliminat în ultimul meci din campionat.
Gloria Buzău - Farul, reprogramat
Partida din Crâng dintre Gloria Buzău şi FC Farul, contând pentru ultima etapă a sezonului Ligii a II-a, a fost programată pentru miercuri, 9 iunie, de la ora 17.00, cu trei zile mai devreme faţă de cât fusese stabilită iniţial. Modificarea s-a făcut la cererea clubului gazdă, care trebuie să aducă unele îmbunătăţiri bazei sportive pentru un meci de rugby al echipei naţionale, care va avea loc pe arena din Buzău.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp