Se vinde marca Fotbal Club Progresul București SA. Care e valoarea de piață
Se vinde marca Fotbal Club Progresul București SA. Care e valoarea de piață
11 Sep, 2024 09:59
ZIUA de Constanta
618
Marime text
Tănasă și Asociații SPRL, în calitate de lichidator judiciar al Fotbal Club Progresul București SA - în faliment, desemnat prin Încheierea de ședință din data de 20.04.2022, pronunțată de Tribunalul București, Sectia a VII-a Civilă în dosar nr.4235/3/2009, anunță vânzarea bunului mobil constând în marcă, proprietate a debitoarei Fotbal Club Progresul București SA.
Valoarea de piață este de 6.918 euro exclusiv TVA, echivalentul în lei la curs BNR din ziua plății, reprezentând 70% din valoarea de evaluare, conform hotărârii Adunării creditorilor din data de 04.09.2024.
Raportul de evaluare întocmit în prezenta cauză a fost adus la cunoștința Adunării creditorilor/13.02.2024.
Prima vânzare se va organiza în data de 17.09.2024, ora 12.00, prin licitație publică cu strigare. În cazul în care bunul mobil nu se vinde la primul termen de licitație, lichidatorul judiciar va organiza alte patru licitații săptămânal, în fiecare zi de marți, la aceeași oră, în zilele de 24.09.2024, 01.10.2024, 08.10.2024 și 15.10.2024.
Locul de desfășurare a licitațiilor este la sediul lichidatorului judiciar din București, unde se vor depune documentele de înscriere la licitație menționate în caietul de sarcini, cel tarziu până în preziua licitației, ora 12.00.
Date despre bun, condițiile de înscriere la licitație precum și modul de organizare a acestora se pot obține din caietul de sarcini întocmit de lichidatorul judiciar.
Caietul de sarcini se poate achiziționa de la sediul lichidatorului judiciar, costul acestuia fiind de 500 lei exclusiv TVA.
Taxa de participare la licitatie este în sumă de 100 lei exclusiv TVA.
Achiziționarea caietului de sarcini este obligatorie pentru toți participanții la licitație.
Citește și:
„Nu am niciun plan ascuns“
Brandul FC Farul merge la Ciprian Marica. Cum au primit fanii vestea. Ce spune fostul fotbalist
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii