Sergiu Ursu, MVP în All Star Game-ul de la Constanţa (video)
Sergiu Ursu, MVP în All Star Game-ul de la Constanţa (video)
21 Dec, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
4010
Marime text
Sala Sporturilor din Constanţa a găzduit ediţia a doua a All Star Game din baschetul constănţean. Evenimentul a fost unul spectaculos, incluzând, pe lângă disputa vedetă Delfinii - Pescăruşii, şi alte partide, dar şi concursuri. Pescăruşii s-au impus cu 87-63, iar din rândul lor a fost desemnat şi MVP-ul (cel mai bun jucător) All Star Game, Sergiu Ursu, un junior Under-18 de la BC Athletic Constanţa. Acesta a primit şi trofeul pentru cea mai mare îmbunătăţire a jocului. Concursul de aruncări de trei puncte i-a revenit lui Ştefan Nicola, iar Graţian Pintea, din Cluj, s-a impus la întrecere de slam-dunk.
Acţiunea a avut şi o latură umanitară, spectatorii venind la sală, la îndemnul organizatorilor, cu câte o jucărie, pe care au donat-o copiilor nevoiaşi. De asemenea, a fost strânsă şi o sumă pentru ajutorarea lui Daniel Mititelu, membru al Asociaţiei Judeţene Constanţa a Sportului pentru Persoanele cu Handicap şi practicant de baschet în fotoliu rulant. „All Star Game-ul şi-a atins scopul, toată lumea a fost mulţumită“, a declarat Andrei Talpeş, organizator al evenimentului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii