Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:15 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep a câştigat Heart Award (Premiul Inimii), după evoluţia sa din meciul cu Cehia, din primul tur al Fed Cup,

ro

25 Mar, 2019 21:33 1626 Marime text
Tenismena din Constanța, Simona Halep, numărul trei mondial, a câştigat, luni, Heart Award (Premiul Inimii), după evoluţia sa remarcabilă din meciul cu Cehia, din primul tur al Fed Cup, potrivit site-ului oficial al competiţiei, informează Agerpres.ro

Halep le-a avut contracandidate, în urma participării la meciurile din Grupa Mondială şi Grupa Mondială II, pe letona Anastasija Sevastova, spaniola Georgina Garcia-Perez şi australianca Ashleigh Barty.

Simona Halep a fost un motiv de inspiraţie pentru echipa României, care a învins deţinătoarea trofeului, cu 3-2, la Ostrava, furnizând prima înfrângere a acesteia pe teren propriu din 2009 încoace. Românca a învins-o fără drept de apel pe Katerina Siniakova, cu 6-4, 6-0, pentru ca în al doilea meci de simplu să treacă de fostul lider mondial Karolina Pliskova în trei seturi, cu 6-4, 5-7, 6-4.

România s-a calificat în premieră în semifinalele competiţiei de când aceasta se desfăşoară după actualul format.

Halep a câştigat pentru a doua oară acest premiu.

Anastasija Sevastova, numărul 11 WTA, a pierdut doar nouă ghemuri în cele două zile ale meciului câştigat de Letonia în faţa Slovaciei cu 4-0, la Riga, echipa baltică ajungând la barajul pentru World Group pentru prima oară. Sevastova a învins-o pe Anna Karolina Schmiedlova cu 6-4, 6-0, iar apoi a dispus de Rebecca Sramkova cu 6-3, 6-2.

Georgina Garcia-Perez a contribuit la trei puncte ale echipei Spaniei în meciul cu Japonia, de la Kita-kyushu, învingându-le pe Misaki Doi, cu 6-4, 4-6, 7-6 (2), pe Nao Hibino cu 6-3, 1-6, 6-1, şi făcând pereche cu Maria Jose Martinez Sanchez la dublu în faţa cuplului Miyu Kato/Makoto Ninomiya, scor 6-1, 6-3.

Ashleigh Barty, numărul 12 mondial, a fost vedeta echipei Australiei, semifinalistă a Grupei Mondiale pentru prima oară din 2014, după victoria reuşită în faţa selecţionatei Statelor Unite, în deplasare, la Asheville. Barty a câştigat toate cele trei meciuri, 6-1, 7-6 (2) cu Sofia Kenin, 6-4, 6-1 cu Madison Keys, aducând şi punctul decisiv, alături de Priscilla Hon, în faţa perechii Danielle Collins/Nicole Melichar, cu 6-4, 7-5.


La Grupa I, britanica Johanna Konta s-a impus în faţa rusoaicei Natalia Vihlianţeva în zona Europa/Africa, Carolina Meligeni Rodrigues Alves (Brazilia) a câştigat duelul cu Maria Camila Osorio Serrano (Columbia) în zona Americii, iar kazaha Zarina Dias a ieşit învingătoare în faţa chinezoaicei Shuai Zhang în zona Asia/Oceania.

Fed Cup Heart Award, ajuns la al zecelea an, doreşte să recompenseze jucătoarele care şi-au reprezentat ţara cu distincţie, cu curaj excepţional, demonstrând un ataşament remarcabil în timpul meciurilor din Fed Cup. Fiecare câştigătoare primeşte un cec care va fi donat în scopuri caritabile, la alegerea sa. Halep va primi un cec de 3.000 de dolari, iar celelalte laureate, de câte 1.000 de dolari.

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii