Simona Halep, pe tabloul principal de la Roland Garros
Simona Halep, pe tabloul principal de la Roland Garros

Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a
calificat pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Roland
Garros,
după ce s-a impus în ultimul tur al calificărilor în faţa americancei
Bethanie
Mattek-Sands, cu scorul de 6-4, 6-7 (7), 6-4, după un meci care s-a
întins pe
durata a două ore şi 41 de minute. Simona a avut şansa să obţină
victoria încă
din tiebreak-ul setului secund, însă nu a profitat de mingea de meci
avută la
scorul de 6-5. În plus, constănţeanca în vârstă de 19 ani a fost pusă în
mare
dificultate în prima parte a setului decisiv, când americanca a reuşit
un
break, anulat de Halep. Astfel, sportiva legitimată la CS Mamaia IDU/LPS
Nicolae Rotaru intră pentru prima dată în carieră pe tabloul principal
al
turneului de la Paris, la doi ani distanţă de trofeul cucerit la Roland
Garros,
la junioare. Halep se alătură astfel celorlalte trei jucătoare
calificate
pentru primul tur al competiţiei: Alexandra Dulgheru, Sorana Cîrstea şi
Raluca
Olaru.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp