Simona Halep, prima reacție după victoria cu Kristina Kucova
Simona Halep, prima reacție după victoria cu Kristina Kucova- La interviul acordat pe teren după meciul cu sportiva din Slovacia, care în turul întâi reușise surpriza și o eliminase pe Ann Li, Simona Halep a recunoscut că s-a simțit bine pe teren, iar problemele medicale cu care s-a confruntat în ultimele patru luni încep să-i pună din ce în ce mai puține probleme.
La interviul acordat pe teren după meciul cu sportiva din Slovacia, care în turul întâi reușise surpriza și o eliminase pe Ann Li, Simona Halep a recunoscut că s-a simțit bine pe teren, iar problemele medicale cu care s-a confruntat în ultimele patru luni încep să-i pună din ce în ce mai puține probleme, scrie digisport.ro.
De asemenea, Simona Halep a recunoscut că cele două victorii i-au adus un plus de încredere, capitol la care suferea înaintea debutului la New Yorl.
”Este foarte bine că m-am întors aici, anul trecut n-am putut juca. Este extraordinar să pot juca iar în fața spectatorilor, cărora le mulțumesc pentru prezență. Întotdeauna este grozav să joci la US Open, unde atmosfera este deosebită.
Mă simt mai bine acum, sunt mai încrezătoare. Înaintea turneului eram îngrijorată din cauza problemelor medicale, nu jucasem atâtea luni. E greu să gestionezi presiunea unui Grand Slam, dar cred că mă descurc destul de bine”, a declarat Simona Halep, la Eurosport.
”Am fost puțin norocoasă, am avut șansa de a juca aici, pe teren acoperit, am aflat după încălzirea de dimineață că meciul a fost mutat”, a recunoscut Simona Halep.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp