Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:54 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

ro

20 Mar, 2024 09:52 1310 Marime text
 
Simona Halep a revenit pe teren după lunga pauză pe care a avut-o și s-a bucurat de tenis în primul tur al turneului de la Miami, în care a întâlnit-o pe spaniola Paula Badosa.

Aceasta a câștigat meciul, dar evoluția constănțencei a fost încurajatoare, având în vedere de când nu a mai jucat un meci oficial.

Mai mult, Simona a câștigat primul set, categoric, cu 6-1!

Badosa a revenit și s-a impus în celelalte două, 6-4, 6-3, calificându-se în turul doi.

M-am simțit bine. Am avut emoții, dar pozitive. Să văd publicul susținându-mă e atât de bine! Mi-a dat multă energie. Tenisul meu a fost destul de bun, cred că neașteptat pentru mulți. Cred că am făcut o treabă bună, Paula a jucat la un nivel înalt. Sunt bucuroasă pentru primul meci de la revenire. A fost o zi specială, pentru că, având în vedere perioada în care nu am jucat, am evoluat și m-am simțit bine pe teren, dar și în afara lui, cu atât de mulți oameni care sunt atât de drăguți cu mine, dându-mi dragostea lor. Această zi va rămâne foarte specială pentru mine. Bineînțeles, am avut multe rezultate, mari rezultate, în cariera mea de până acum, dar acum a fost ceva mai mult decât tenis, e ceva personal. E foarte bine să văd oamenii apreciindu-mă, indiferent de tenis și de ce s-a întâmplat, a declarat Simona Halep.

La Miami, Simona a fost susținută și de Horia Tecău, căpitanul nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României.

Simona a spus că, în continuare, va colabora cu antrenorul spaniol Carlos Martinez Comet. Acesta le-a pregătit în trecut, printre altele, pe rusoaicele Svetlana Kuznetsova și Daria Kasatkina. Constănțeanca a menșionat că cei doi vor începe pregătirea când ea va reveni în Europa. Va fi întâi o perioadă de cunoaștere, iar Simona speră să existe compatibilitate și să facă treabă bună împreună.    

Rivală din circuit a Simonei, Caroline Wozniacki (locul 129 WTA) a menționat că nu este de acord ca sportivi implicați în scandaluri de dopaj să primească wild-card-uri pentru a participa la competiții.  
 

De ce a spus asta? Eu nu am făcut nimic greșit. Nu am trișat, nu m-am dopat. Ar fi mai bine dacă am citi decizia TAS, a fost un supliment contaminat, nu dopaj. Nu am avut niciodată de-a face cu dopajul. Nu m-am dopat, nu sunt un trișor. Le mulțumesc organizatorilor turneului că mi-au oferit acest wild card și că am putut să joc într-un turneu atât de mare. A fost grozav să mă întorc. O singură persoană negativă la adresa mea nu e atât de important, am sute de oameni care îmi oferă dragoste, a răspuns Simona Halep.

 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța


Citește și:


WTA Miami 2024
Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii