Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:29 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep și Irina Begu, eliminate în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Montreal

ro

06 Aug, 2018 21:27 1581 Marime text
Perechea română compusă din Simona Halep şi Irina Begu a fost eliminată în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Montreal, dotat cu premii totale de 2,82 milioane dolari, fiind învinsă cu 4-6, 7-6 (7/1), 11-9 de cuplul Johanna Konta (Marea Britanie)/Shuai Zhang (China), într-o partidă disputată în această seară, transmite Agerpres.ro. 
 
De menţionat că româncele au ratat două mingi de meci, pe serviciul Simonei Halep, în setul secund, la scorul de 5-4 în favoarea româncelor.
 
Halep şi Begu au fost recompensate cu un cec în valoare 4.690 dolari pentru participarea la această probă.
 
Cele două reprezentante ale ţării noastre vor evolua şi pe tabloul de simplu de la Montreal. Simona Halep, numărul unu mondial şi principala favorită, este calificată direct în turul secund, unde o va întâlni pe câştigătoarea partidei dintre Anastasia Pavliucenkova (Rusia) şi Christina McHale (SUA), venită din calificări, în timp ce Irina Begu o va înfrunta în primul tur pe australianca Ashleigh Barty, cap de serie numărul 15.

Agerpres.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii