Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:16 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sindicaliştii constănţeni din Sport şi Tineret au intrat astăzi în grevă generală

ro

08 Aug, 2018 10:12 2284 Marime text
Membrii constănţeni ai Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST), afiliat la Federaţia Publisind şi Blocul Naţional Sindical, au intrat astăzi în grevă generală, raliiindu-se acţiunii de protest declanşată la nivel naţional.

Sindicatul National Sport şi Tineret a anunţat că astăzi au intrat în grevă generală (încetându-se astfel total activitatea în Sport şi Tineret, până la soluţionarea revendicărilor) sindicaliştii din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului şi din federaţiile sportive naţionale.

L a Constanţa au intrat în grevă generală în jur de 80 de persoane, de la Direcţia judeţeană pentru Sport şi Tineret şi de la alte unităţi subordonate.

De la declanşarea protestelor nu s-au făcut progrese în rezolvarea nemulțumirilor celor care muncesc în Sport şi Tineret, MTS-ul nu a iniţiat negocieri reale pentru deblocarea situaţiei reclamate. Angajaţii din subordinea MTS sunt hotărâţi să îşi recapete drepturile, să nu mai muncească fără să fie plătiţi şi solicită: «plată egală pentru muncă egală». Protestul se va desfăşura la nivel național şi va afecta activitatea din: Cluburile Sportive Municipale, Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret, Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, Casele de Cultură ale Studenţilor, Complexurile Sportive Naţionale şi Federaţiile Sportive Naţionale, se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional Sport şi Tineret.

Potrivit aceleiaşi surse, problemele şi revendicările sindicaliştilor sunt următoarele:

1. în cadrul subordonatelor MTS sunt salarii diferite pentru funcţii similare; solicităm egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare.
2. lipsa de personal şi supraîncărcarea cu sarcini a angajaţilor existenţi; administratorul este şi mecanic, şi fochist, şi instalator, şi şofer etc; cumulul de funcţii este dus la extrem, fără beneficii salariale, dar cu toată răspunderea presupusă de gama integrală de atribuţii.
3. MTS este imun la orice propunere de corectare a situaţiei salariaţilor şi respinge dialogul constructiv; puţinele întâlniri se produc cu greu şi fără finalizare concretă.
4. 70% dintre salariaţi au venituri de 1.300 de lei net fără diferenţiere în funcţie de studii, funcţii, răspundere sau complexitatea muncii.
5. funcţiile specifice (medic, asistent medical, kinetoterapeut, psiholog, maseur, şofer, recepţioner, cameriste, profesor - antrenor) sunt încadrate incorect şi neunitar; marea majoritate a salariilor sunt aproape de minimul brut pe economie.
6. nu se acordă sporul / gradaţia de vechime; sunt plătiţi la fel şi angajaţii cu 1 an, şi cei cu 35 de ani vechime; deşi există hotărâri judecătoreşti care spun că gradaţia de vechime se acordă la salariul de baza minim brut şi nu este inclus în acesta, MTS refuză aplicarea acordarea gradaţiei de vechime.
7. există situaţii de inechitate salarială în care noul angajat are salariu mai mare decât cel cu vechime.
8. nu este plătită munca în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătoare legală şi nici munca suplimentară.
9. pontajele nu reflectă situaţia reală, iar MTS refuză să intervină în această problemă; dacă s-ar efectua pontarea corectă, conform Codului muncii, ar fi evidenţiate sute de mii de ore suplimentare prestate anual.
10. nu se mai acordă sporul de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul naţional.
11. începând cu 1 ianuarie 2018, antrenorilor cu sportivi la lotul naţional le-au scăzut veniturile.

12. în MTS, în afara salariului de bază, nu se acordă niciun spor prevăzut de lege.
13. nu se aplică noul regulament de sporuri pentru condiţii de muncă la nivelul MTS şi al unităţilor subordonate, din motive bugetare; MTS nu confirmă solicitarea fondurilor necesare la rectificarea bugetară;
14. MTS impune o salarizare inechitabilă în federaţiile sportive naţionale, respectiv salariul minim pe economie, fără diferenţiere după funcţie, studii, vechime etc.
15. nu se acordă voucherele de vacanţă în toate structurile subordonate MTS, iar impozitarea a fost realizată neunitar.

Calendarul actiunilor de protest a ajuns în punctul maxim:
 
  1. Vineri, 27 iulie 2018 - Grevă de avertisment, ziua I
  • încetarea activităţii între orele 10.00 şi 12.00 în Sport şi Tineret
  • în intervalul menţionat, salariaţii au protestat în faţa propriilor instituţii
  1. Joi, 2 august 2018 - Grevă de avertisment, ziua a II-a
  • încetarea activităţii între orele 10.00 şi 12.00 în Sport şi Tineret
  • în intervalul menţionat, salariaţii au protestat în faţa propriilor instituţii
  1. Joi, 2 august 2018, între orele 10.00 şi 12.00 miting de protest la MTS
  • au participat 300 de persoane din Bucureşti şi din ţară,
  • mitingul a fost urmat de un marş spre Guvern
  1. Miercuri, 8 august 2018, grevă generală
  • încetarea totală a activităţii în Sport şi Tineret până la soluţionarea revendicărilor.
 

Am acceptat prea multe compromisuri care ne-au transformat într-o masă de manevră şi aproape că am început să credem că asta este normalitatea. Ministerul Tineretului ţi Sportului trebuie să înţeleagă că suntem determinaţi să ne obţinem drepturile şi că nu vom da inapoi, se mai arată în comunicatul Sindicatului Naţional Sport şi Tineret. 



Sursa foto: ZIUA de Constanţa 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii