Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:55 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Sirenele" vor susţine un cantonament în Italia

ro

23 Dec, 2010 02:46 1304 Marime text
csvolei.jpgLider în întrecerea internă, CS Volei 2004 Tomis Constanţa va începe mai devreme pregătirile pentru a două jumătate a sezonului, urmând să plece după Crăciun într-un cantonament în Italia, potrivit handbalvolei.ro .

După o săptămână de vacanţă, jucătoarele Tomisului vor reveni la antrenamente la începutul săptămânii viitoare, în vederea pregătirii pentru „dubla" din optimile de finală ale Cupei CEV, dar şi pentru a doua jumătate a întrecerii interne. Astfel, pe 27 decembrie, lotul vicecampioanei va susţine primul stagiu de pregătire din această pauză competiţională, la Treviso, Italia. Echipa antrenată de Darko Zakoc şi de Constantin Alexe va juca şi două partide amicale în compania puternicei formaţii Spes Conegliano, unde evoluează şi Carmen Ţurlea. Spes este antrenată de bulgarul Dragan Nesic şi are în componenţă o multitudine de vedete precum bulgăroaica Rabadzhieva, fosta componentă a Metalului Galaţi, Frauke Dirickx sau Dragana Marinkovic. În acest moment, echipa italiană se clasează pe locul trei în clasamentul primei ligi din Italia. CSV 2004 Tomis va sta în Italia până pe 3 ianuarie. Imediat după sosirea la Constanţa, echipa de pe litoral va susţine şi primul meci oficial al noului an, urmând să joace pe 4, 5 sau 6 ianuarie, la Constanţa, în compania polonezelor de la Enion MKS Dabrowa Gornicza, în cadrul optimilor de finală ale Cupei CEV.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii