Soarta nationalei se decide luni
Soarta nationalei se decide luni
28 Jan, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1092
Marime text
Desi de la demiterea lui Cornel Otelea a trecut mai bine de o luna, Federatia Romana de Handbal nu a luat inca nici o decizie cu privire la noul tehnician care va coordona nationala de senioare. Se pare insa ca membrii noii banci tehnice vor fi stabiliti luni dimineata, in cadrul unei sedinte organizate de presedintele FRH, Cristian Gatu. Favorit pentru postul de antrenor principal este chiar constanteanul Dumitru Musi (CS Tomis), in timp ce fosta mare jucatoare Mariana Tarca (antrenor Rulmentul Brasov) ar putea deveni secund. Musi s-a declarat interesat de preluarea acestei functii, dar numai sub conditia de a fi lasat ca in paralel sa pregateasca si pe CS Tomis Constanta. Initial, in cursa pentru preluarea nationalei au mai existat doi antrenori, Bogdan Macovei (secretar general FRH) si Gheorghe Tadici (principalul campioanei Silcotub Zalau, dar din diverse motive, acestia au iesit "din carti". Cornel Otelea a fost demis din functia de tehnician al nationalei, dupa ce Romania s-a clasat a saptea la Campionatele Europene din Ungaria si a ratat astfel calificarea la Mondiale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii