Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:15 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectatorii de la meciul de Supercupă câştigă invitaţii la partida România - Grecia

ro

06 Jul, 2015 00:00 2408 Marime text
​Comisia pentru omologarea stadionului „Farul“ din Constanţa în vederea partidei contând pentru Supercupa României se va întruni din nou, astăzi, la arenă, după ce joi, 2 iulie, stadionul nu a primit OK-ul, întrucât mai erau probleme de rezolvat. 

Oficialii Federaţiei Române de Fotbal sunt siguri însă că toate deficienţele vor fi remediate până astăzi, la ora 12.00, astfel că, de joi, toate comunicatele FRF referitoare la meciul de Supercupă dintre Steaua şi ASA Tg. Mureş dau ca loc de disputare, miercuri, 8 iulie, de la ora 21.00 (în direct la Pro TV), stadionul „Farul“. În plus, de vineri, la arena constănţeană s-au pus în vânzare şi bilete, iar programul de meci conţine şi el aceeaşi informaţie, că meciul se va juca pe „Farul“.
 
„Suporterii prezenţi miercuri, 8 iulie, pe stadionul Farul din Constanţa la Supercupa României, FC Steaua Bucureşti - ASA Târgu Mureş, vor primi gratuit programul de meci editat de FRF. Fanii pot citi o analiză a celor două formaţii care au luptat pentru titlu până în ultima etapă a sezonului trecut, un interviu spectaculos cu una dintre personalităţile fotbalului românesc strâns legate de oraşul Târgu Mureş şi de campioana României, dar şi confesiunile ultimului câştigător al Supercupei. În plus, fanii prezenţi pe stadionul Farul pot participa la un concurs, prin care pot câştiga invitaţii la meciul România - Grecia, din septembrie, în preliminariile EURO 2016. Detalii în programul de meci distribuit gratuit miercuri, pe arena din Constanţa“, se precizează pe site-ul oficial al Federaţiei.
 
De asemenea, FRF oferă fiecărui internaţional român o invitaţie la Supercupă. Jucătorii care au îmbrăcat cel puţin o dată tricoul echipei naţionale la nivel de seniori pot ridica biletele de la sediul Federaţiei Române de Fotbal (Casa Fotbalului) doar astăzi, între orele 9.00 şi 17.00, sau de la Constanţa, în zilele de marţi și miercuri, doar în urma unei confirmări a prezenţei la joc.
 
La stadionul „Farul“, biletele se comercializează în intervalul orar 10.00 - 19.00, într-un spaţiu amenajat în biroul de la spălătoria auto „La Stadion“, din stânga tribunei oficiale (strada Primăverii). Tichetele au următoarele preţuri: la peluze - 15 lei, la tribuna I - 40 de lei, la tribuna 2 (inclusiv Family Zone) - 30 de lei. Family Zone este un sector dedicat fanilor care vin însoţiţi de cel puţin un copil cu vârsta de până la 14 ani (având 5% reducere pentru două bilete, 10% pentru trei şi 15% pentru patru tichete). Cei care cumpără bilete (nu mai mult de patru de persoană) trebuie să prezinte obligatoriu cartea de identitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii