Speranta spanzuratului
Speranta spanzuratuluiCallatis Mangalia - "Poli" Iasi 21-16 (11-6)
"Lanterna rosie" a campionatului Diviziei Nationale de rugby, Callatis Mangalia, a obtinut, sambata, a doua victorie din acest sezon invingand o alta codasa, "Poli" Iasi, cu scorul de 21-16 (la pauza 11-6) si renascandu-le sperantele pentru evitarea retrogradarii. Aflata acum la patru puncte in spatele salvatorului loc 8, ocupat de "Poli" Iasi, Callatis (19 p) inca mai spera la salvare. In ultimele trei etape va juca in deplasare la CSM Bucovina Suceava si RC Farul si acasa cu Rulmentul Barlad. Va trebui sa le castige pe toate, iar "Poli" si Rulmentul sa le piarda pe ultimele. "Jucam pana la capat si credem in salvare. In fond, si cel care este condamnat la moarte prin spanzuratoare spera ca funia poate fi putreda. Pentru asta trebuie sa invingem neaparat la Suceava in etapa viitoare (pe 10 mai). Apoi, mai vedem", a declarat antrenorul Vasile Bercu.
Partida cu "Poli" Iasi a fost una de lupta, insa in limitele fair-play-ului, cele doua echipe etaland un joc placut. Pentru Callatis au marcat Iorga (doua eseuri), Moldovan (un eseu) si Chirilov (doua lovituri de pedeapsa). "Cincisprezecele" de start: Fratila, Candidatu, Osman, Badan, Andronic, Iorga, Ivan, Sofron, Frunza, Chirilov, Tudorica, Hopartean, Silion, Rosioru, Albu. A mai intrat Moldovan.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp