Sportivele de la CSS1 Constanța și Victoria Cumpăna, noi rezultate frumoase la gimnastică ritmică
Sportivele de la CSS1 Constanța și Victoria Cumpăna, noi rezultate frumoase la gimnastică ritmică
10 Nov, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3725
Marime text
- Micile sportive de pe litoral continuă să urce pe podium în întrecerile de gimnastică ritmică.
Federația Română de Gimnastică Ritmică a organizat la Sala Polivalentă din București Cupa României, la care au participat și sportivele de la CSS1 Constanța și Victoria Cumpăna.
Reprezentantele cluburilor de pe litoral au obținut rezultate frumoase. De la CSS1, Cristina Tudorache (7 ani), antrenată de prof. Filis Șerif (care e și arbitru), a ocupat poziția a cincea. Gimnastele pregătite de prof. Mariana Paris s-au clasat astfel: Beatrice Ristea (12 ani) - locul 3, Cristina Halep (12 ani) - locul 6, junioara Iulia Caraman (13 ani) - locul 5. ”Felicitări! Mulțumim președintei Federației Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, pentru frumoasele costume de gimnastică oferite sportivelor noastre!”, se arată pe pagina de Facebook a CSS1 Constanța.
Sportivele de la Victoria Cumpăna au mers la București pentru a participa la două competiții: Cupa României, iar o zi mai târziu Festivalul Național „Mica Gimnastă”. La Cupa României, sportivele antrenate de Elena Vlad au obținut următoarele rezultate: categoria 6 ani - Elena Cășăriu - locul 3; categoria 8 ani - Maya Ulrich - locul 1, Amalia Banciu - locul 6; categoria 9 ani - Miruna Matei - locul 4.
Cupa României este o competiție la care participă primele șase sportive clasate (la fiecare categorie de vârstă), în urma rezultatelor obținute la campionatele naționale. La Festivalul Național „Mica gimnastă”, clubul Victoria Cumpăna a fost reprezentat de Diana Mihăilescu și de Adelina Bulgaru.
În secțiunea Galerie Foto, găsiți mai multe imagini cu gimnastele constănțene la competiția din București.
Sursa foto: Facebook (CSS1 Constanța, Cumpăna News)
Citește și:
Gimnastică ritmică Micile sportive de la CSS1 Constanța și Victoria Cumpăna, pe podium la Naționale
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii