Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:13 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Steaua şi Dinamo se duelează la padbol, sâmbătă, la Mamaia

ro

07 Aug, 2015 00:00 2224 Marime text
Plaja Iaki din Mamaia va găzdui sâmbătă, 8 august, de la ora 20.00, un meci de padbol între Steaua şi Dinamo. Cele două mari rivale din fotbalul românesc se întâlnesc cu o zi înainte de marele derby din Liga 1 şi într-un meci de padbol, cel mai spectaculos sport „importat“ recent în România. 

Foştii jucători ai Stelei Adrian Neaga şi Petre Marin, primii români care au încercat padbolul, vor juca un meci demonstrativ împotriva cuplului format din fostul căpitan al lui Dinamo, Giani Kiriţă, şi din Sebastian Moga, mijlocaşul campion cu Dinamo în anii '90. „Meciurile Steaua - Dinamo sunt întotdeauna speciale, indiferent de sport. Cu atât mai mult aici, unde vorbim de un sport atât de spectaculos, care e din ce în ce mai popular la noi. Spre deosebire de fotbal, la padbol ai mereu garanţia că vei vedea show în teren“, a declarat Adrian Neaga.

România merge la Mondialul din Uruguay

Padbol (tenis cu piciorul între pereţi de sticlă) a fost inventat în Argentina, în anul 2008, şi este sportul cu cea mai rapidă dezvoltare la nivel mondial. Au fost organizate deja două Campionate Mondiale de Padbol, iar la cel de-al treilea (Uruguay 2016) va participa şi România, cu o echipă care se va forma anul viitor, după o selecţie naţională condusă de ambasadorul acestui sport, Adrian Neaga.

Directorul FC Viitorul este preşedintele Asociaţiei Române de Padbol

În România, padbolul a ajuns prin intermediul Elisabetei Gherghişan, care deţine licenţa exclusivă în România şi funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Padbol. Preşedintele ARP este Cristian Bivolaru, directorul general al clubului Viitorul Constanţa. Marea lansare Padbol („Ridică show-ul la fileu!“) a avut loc în luna mai a acestui an, la Bucureşti, atunci când s-a desfăşurat şi primul meci de padbol din România. Gheorghe Hagi, Mitică Dragomir, Mircea Sandu şi Bogdan Stelea s-au numărat atunci printre invitaţi. Hagi a participat apoi şi la lansarea din luna iulie, de la Mamaia, unde a venit împreună cu fiul său, lanis, şi cu mai mulţi jucători de la FC Viitorul.

Sursa foto: Facebook (Padbol Romania)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii