Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:30 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sub ochii lui Petre Buduru, SSC Farul a învins şi Viitorul Fântânele Raul Gonzalez dă probe la echipa suporterilor (galerie foto + video)

ro

14 Nov, 2016 00:00 6345 Marime text
Suporter Spirit Club Farul Constanţa, echipa înfiinţată de fani ai FC Farul, a realizat sâmbătă a 16-a victorie din 16 meciuri în Liga a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, conducând cu autoritate în clasament.

Jucătorii pregătiţi de Ion Barbu, Gică Mina (antrenori) şi Viorel Farcaş (director tehnic) au învins pe teren propriu Viitorul Fântânele cu scorul de 1-0, unicul gol al meciului aparţinându-i lui Alin Mazilu (26). Conform tradiţiei, startul meciului a fost dat simbolic de o glorie a FC Farul, Petre Buduru, fost mare jucător şi ex-preşedinte al clubului constănţean, în prezent şeful Consiliului de Administraţie al campioanei României, Astra Giurgiu.
 
Înaintea etapei, SSC Farul avea cinci puncte avans faţă de a doua clasată, CS Agigea, iar în urma rezultatelor înregistrate în runda a 16-a, diferenţa s-a mărit la şase puncte, însă pe locul doi nu mai este echipa din Agigea, care a pierdut cu 2-5 în deplasare cu CS Eforie, ci CS Năvodari, care a reuşit a 14-a victorie stagională (7-0 acasă cu Farul Tuzla). Disputat pe un teren greu, meciul SSC Farul - Viitorul Fântânele a fost condus clar de gazde, care s-au impus însă numai cu 1-0, după ce au ratat mai multe ocazii (prin Mazilu, Zaharia sau Grigoraş). Meciul a fost condus de Claudiu Marcu (Constanţa), asistat de Alexandru Neagu (Constanţa) şi Dan Sivriu (Ion Corvin); observator, Cosmin Stoian (Constanţa).

Ion Barbu - „Şi 1-0 tot trei puncte aduce”

SSC Farul a jucat cu: Vl. Neagu - Meleandră, Fl. Pătraşcu (cpt.), Bumbac, D. Popa (59 Măgureanu) - Al. Grigoraş, I. Florea, Ochia, V. Şicu - Mazilu (57 Beşleagă), D. Zaharia. „Sunt bucuros pentru succes. Am condus ostilităţile pe tot parcursul meciului. Partida a fost destul de grea, dar, chiar şi în aceste condiţii, am avut mai multe ocazii şi ne puteam impune la diferenţă mai mare. E primul rezultat de 1-0 pentru noi din acest campionat, dar şi acesta tot trei puncte aduce. Îi felicit pe jucători pentru atitudine, iar suporterilor le mulţumesc că sunt alături de noi, constituindu-se mereu în al 12-lea jucător“, a declarat Ion Barbu.

Bogdan Meleandră - „Nu am avut deloc emoţii“

Fundaşul dreapta al SSC Farul, Bogdan Meleandră, a arătat: „Un meci foarte greu, desfăşurat pe un teren dificil. Ne-am îndeplinit obiectivul. N-am avut însă deloc emoţii că am putea rata victoria, chiar dacă, din pricina suprafeţei de joc, partida s-a transformat într-una de luptă. Nu ne gândim că am fi deja campioni, ci la câştigarea tuturor partidelor până la finele campionatului. Uşor-uşor, am intrat în primul 11. M-au ajutat şi colegii, iar antrenorii mi-au dat încredere“.

Vărul Simonei Halep, atacant la Fântânele

Viitorul Fântânele (antrenor, Adrian Foamete) i-a avut în teren pe: Cl. Puia (cpt.) - D. Oancea (85 Zuba), Rusu, Cr. Mihăilă, M. Lupu - Ghiţă, M. Oancea, Agrigoroaie (62 Guşă), Măciucă - Dincă, T. Halep (57 Butcaru). Portarul Claudiu Puia a fost şi la FC Vaslui şi FC Farul, stoperul Cristian Mihăilă e un fost junior al FC Farul, iar vârful Tase Halep (văr cu Simona Halep) s-a aflat în ultimul lot al FC Farul (pregătit, în această vară de Mihai Guliu) înainte de falimentul clubului. De asemenea, Marian Măciucă este internaţional de fotbal pe plajă al României. În urmă cu trei luni, Viitorul Fântânele a disputat două amicale cu FC Farul, în primul impunându-se Fântânele cu 5-1, iar în al doilea câştigând Farul cu 5-3.

CS Năvodari, scorul etapei

La juniori, sâmbătă, Viitorul Fântânele a învins SSC Farul cu 4-1. În celelalte meciuri ale etapei a 16-a a Ligii a 4-a s-au înregistrat rezultatele: CS Eforie - CS Agigea 5-2 la seniori (2-8 la juniori), CS Năvodari - Farul Tuzla 7-0 (9-3), Victoria Mihai Viteazu - Portul Constanţa 6-2 (1-3), Gloria Albeşti - CFR Constanţa 5-0 (2-0), CS Mihail Kogălniceanu - Avântul Comana 1-4 (2-4), Voinţa Valu lui Traian - Sparta Techirghiol 1-2 (5-0), Unirea Topraisar - CSO Ovidiu 2-1 (5-2) şi Ştiinţa Poarta Albă - Gloria Băneasa 2-5 (0-2).

Clasamente

Clasamentele sunt următoarele: la seniori - 1. SSC Farul - 48p, 2. Năvodari - 42p, 3. Agigea - 40p, 4. Fântânele - 35p, 5. Eforie - 31p, 6. Techirghiol - 28p, 7. Mihai Viteazu - 27p, 8. Albeşti - 23p, 9. Ovidiu - 23p, 10. Poarta Albă - 19p, 11. Comana - 18p, 12. Portul - 17p, 13. Băneasa - 16p, 14. Valu lui Traian - 15p, 15. Mihail Kogălniceanu - 10p, 16. Tuzla - 10p, 17. Topraisar - 8p, 18. CFR - 7p; la juniori: 1. Năvodari - 43p (golaveraj 152-25), 2. Portul - 43p (82-19), 3. Fântânele - 40p, 4. Mihail Kogălniceanu - 33p, 5. Ovidiu - 33p, 6. Mihai Viteazu - 31p, 7. Agigea - 30p, 8. Topraisar - 26p, 9. Albeşti - 25p, 10. SSC Farul - 23p, 11. Comana - 22p, 12. Băneasa - 19p, 13. Techirghiol - 17p, 14. Valu lui Traian - 13p, 15. CFR - 11p, 16. Poarta Albă - 7p, 17. Eforie - 4p, 18. Tuzla - 0p. În etapa viitoare, ultima a turului, SSC Farul joacă în deplasare cu CSO Ovidiu.

Şi-a început junioratul la Valladolid

Săptămâna trecută, jucătorul George Elisei a încetat colaborarea cu SSC Farul. Echipa suporterilor îl are la probe, în schimb, pe un tânăr portar, Raul Gonzalez. Acesta are 17 ani, a evoluat ultima dată în Spania, la juniorii echipei Cueva, dar şi-a început junioratul la formaţia Valladolid. Goal-keeper-ul se află în România de doi ani şi jumătate.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

 



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii