Subiectul „Revenirea lui Denis Alibec“, lămurit. Comunicat Farul Constanța și declarația fotbalistului
Subiectul „Revenirea lui Denis Alibec“, lămurit. Comunicat Farul Constanța și declarația fotbalistuluiFarul Constanța a emis un comunicat pe marginea subiectului de care s-a vorbit mult în ultima vreme: Denis Alibec, revenire la campioana României.
De asemenea, este prezentată și o declarație a atacantului care joacă acum la o echipă din Qatar.
Comunicatul este o reacție la un articol de presă.
Sursa foto: Farul Constanța“În urma articolului apărut pe site-ul «Prosport», «S-au încheiat negocierile pentru transferul lui Denis Alibec», preluat ulterior și de celelalte site-uri de sport, din respect pentru suporterii constănțeni dorim să facem câteva precizări:
- Denis Alibec este unul din cei mai importanți jucători pe care i-a avut clubul nostru și care, în sezonul trecut, a fost determinant în câștigarea campionatului.
- Cu toții ne-am fi dorit revenirea unui astfel de jucător valoros la Constanța, dar, din păcate, acest lucru nu poate fi realizat în acest moment.
- Farul nu poate negocia revenirea lui Denis Alibec, pentru că se află sub contract și este unul dintre jucătorii importanți ai clubului din Qatar.
Denis Alibec, 26.01.2024:
«O revenire a mea la Constanța nu depindea de mine și nici de Farul, ci numai de actualul club. Sunt jucător sub contract și cei de aici au, de asemenea, anumite obiective. În plus, între mine și Farul nu va fi nevoie niciodată de negociere, ne-am înțelege cu siguranță. Din păcate, afirmațiile apărute în presă, cum că aș fi fost deranjat că Farul nu a negociat pentru mine, sunt neadevărate, pe mine nu m-a contactat nimeni. Eu am discutat cu antrenorul de aici și o plecare a mea nu era posibil㻓, se arată în comunicat.
Citește și:
Editorial
Când dragostea pentru Farul Constanța e neprețuită
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp