„Ţară, ţară, vrem campioane!“ Gimnastele constănţene, printre remarcatele concursului de verificare din Sala Sporturilor (galerie foto)
„Ţară, ţară, vrem campioane!“: Gimnastele constănţene, printre remarcatele concursului de verificare
26 May, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
5072
Marime text
Cupa „OMV Petrom“, al doilea concurs de verificare din 2014 şi până acum pentru micile gimnaste din proiectul naţional „Ţară, ţară, vrem campioane!”, s-a încheiat, ieri, la Constanţa, după două zile de întreceri la nivelurile de pregătire începătoare şi avansate.
Ieri, la ultima serie a avansatelor, pe primele două locuri s-au clasat gimnastele de la CS Farul Constanţa Luiza Popa şi Corina Petre, iar podiumul a fost completat de Daria Berar (CSM Arad). Pe aparate s-au impus: Alexandra Patriche (CSS1 Constanţa) - la sărituri, Daria Berar - la paralele, Gabriela Toader (CSS1 Constanţa) - la bârnă, Corina Petre - la sol.
„Finalul i-a găsit pe toţi bucuroşi, unii mulţumiţi de evoluţii, alţii hotărâţi să se întoarcă în sălile lor şi să progreseze. Mariana Bitang şi Octavian Belu i-au felicitat pe toţi, gimnaste şi antrenori, părinţi şi fani şi i-au încurajat să continue drumul campioanelor!“, se arată pe pagina de Facebook „Lotul feminin de gimnastică al României”.
Tot ieri, la categoria începători, concursul pe echipe a fost câştigat de prima echipă a CSS1 Constanţa, urmată în clasament de CS Dinamo, CSS1 Timişoara, CSA Steaua, CSS1 Constanţa (echipa secundă), CNS Cetate Deva şi CSS Bârlad. La individual, s-a impus Erica Gogoaşe, de la CSS1 Timişoara, după care s-au clasat patru fete de la Bârlad: Lorena Popa, Ilinca Bălan, Ioana Bălan şi Bianca Bălan.
În prima zi, categoria începători 2 a fost dominată de Amalia Ghigoarţă, care a câştigat cu echipa (CSS1 Timişoara), la individual compus şi toate cele patru aparate. La echipe, pe podium au mai urcat CS Dinamo şi CSS1 Constanţa.
La celălalt nivel, Sabrina Maneca, de la CS Farul, fetiţa Cameliei Voinea (campioană mondială cu echipa în 1987, în prezent antrenoare la CS Farul Constanţa) a luat locul întâi la individual compus şi la paralele, bârnă şi sol, la sărituri impunându-se Erika Leonida (CSA Steaua Bucureşti).
Sursa foto: Facebook (Lotul naţional de gimnastică al României, Camelia Voinea)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii