Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:58 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tecău, cap de serie numărul 3 în Elveţia

ro

02 Nov, 2010 00:00 983 Marime text
Perechea formată din constănţeanul Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt este cap de serie numărul 3 la turneul indoor de la Basel, Elveţia, dotat cu premii totale în valoare de 1.755.000 de euro.

Dublul româno-suedez va juca în primul tur al competiţiei cu perechea Eric Butorac/Jean-Julien Rojer (SUA/Antilele Olandeze), cu care Tecău şi Lindstedt s-au mai întâlnit în acest an de două ori, ambele meciuri fiind pierdute de finaliştii de la Wimbledon. Prima confruntare a avut loc în sferturile de finală ale turneului de la Los Angeles, Butorac şi Rojer câştigând cu 6-3, 4-6, 10-6, apoi, la Tokyo, în aceeaşi fază a întrecerii, cei doi s-au impus cu un dublu 7-5. În altă ordine de idei, Horia Tecău a coborât un loc în clasamentul ATP la dublu şi va ocupa în această săptămână locul 16, în timp ce în ierarhia perechilor, dublul Tecău/Lindstedt staţionează pe poziţia a 9-a, cu şanse mici să mai prindă un loc pe tabloul principal al Turneului Campionilor, care va avea loc la Londra.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii