Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:34 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tecău, eliminat Halep reuşeşte performanţa carierei la Australian Open

ro

21 Jan, 2011 00:00 1453 Marime text
halep.jpgConstănţeanca Simona Halep, locul 77 în clasamentul WTA, a reuşit cea mai mare performanţă din carieră, după ce s-a calificat în turul al treilea de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.

Prezentă pentru prima dată pe tabloul principal la turneul de la Melbourne, sportiva în vârstă de 19 ani a reuşit ieri să treacă şide rusoaica Alisa Kleybanova, cap de serie numărul 24, câştigând în două seturi, scor 6-4, 7-6, după o oră şi 57 de minute de joc. Dacă în urmă cu două zile reuşea primul succes într-un turneu de Grand Slam, Halep a reuşit ieri prima victorie din carieră, în faţa unei jucătoare din Top 30 WTA. În turul următor, constănţeanca va avea o misiune mult mai dificilă în faţa polonezei Agnieszka Radwanska, cap de serie numărul 12, jucătoare care le-a eliminat în primele două runde pe Kimiko Date-Krumm şi pe Petra Martic. Monica Niculescu, cealaltă jucătoare din România calificată în runda a treia, o va întâlni pe italianca Francesca Schiavone, câştigătoarea de anul trecut a turneului de la Roland Garros. În schimb, Sorana Cârstea, locul 94 WTA, a fost învinsă în turul doi, cu scorul de 6-3, 6-2, de Shahar Peer (Israel), cap de serie numărul 10 şi poziţia a 12-a în ierarhia mondială. La întrecerea masculină, perechea formată din constănţeanul Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt a abandonat în prima runda, chiar dacă cei doi erau în avantaj în partida cu australienii Colin Ebelthite şi Adam Feeney, scor 6-4, 1-0. Problemele pentru Horia şi Robert Lindstedt au început chiar din prima săptămână a sezonului, când nordicul s-a accidentat în semifinale la Brisbane. Din acest motiv, cei doi nu au putut juca apoi la Auckland, unde erau favoriţi principali.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii